Au fost găsite noi fragmente osoase și telefonul Alexandrei

Noi fragmente osoase au fost găsite vineri în casa lui Gheorghe Dincă, bărbatul care le-ar fi ucis pe cele două adolescente de 15 și 18 ani, iar noile probe urmează să fie trimise la Institutul de Medicină Legală pentru expertiză genetică și antropologică, a declarat purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime. De asemenea, anchetatorii au găsit și telefonul Alexandrei, după ce Dincă le-a indicat locul în care l-a aruncat.

Reprezentantul DIICOT a precizat că la percheziția făcută vineri în locuința din Caracal a bărbatului au fost găsite fragmente osoase care urmează să fie analizate genetic și antropologic. "Au fost identificate fragmente osoase, care vor fi analizate genetic și antropologic. Au fost găsite probe biologice".

 

De asemenea, anchetatorii au găsit telefonul Alexandrei, după ce Dincă a indicat locul în care l-a aruncat. "Astăzi (vineri, n.r.) am efectuat conducere în teren cu inculpatul, care a indicat locul unde a fost aruncat telefonul Alexandrei, care a fost și găsit".

Conform sursei citate, percheziția la locuința suspectului a fost suspendată vineri seară și va fi reluată în următoarele zile.

Vizualizări: 2,148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: