Au furat doi cai albi

În seara zilei de 7 iunie 2012, la orele 19:20, poliţiştii din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Bumbeşti-Jiu au fost sesizaţi de C.E.D., de 56 ani şi Ş.M., de 53 ani, ambii din oraşul Novaci, judeţul Gorj, despre faptul că în noaptea precedentă, persoane necunoscute le-au sustras două cabaline, de culoare albă, care se aflau la păşunat în punctul „Dealul Bălăneşti”, din comuna Bălăneşti.

O echipă operativă constituită la nivelul subunităţii de poliţie s-a deplasat imediat la faţa locului. Urmare a primelor cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că suspecţi de comiterea furtului sunt P.N., de 26 ani şi P.C., de 22 ani, ambii din comuna Bărbăteşti, judeţul Gorj, aceştia fiind conduşi la sediul poliţiei pentru audieri.

Din probatoriul administrat a rezultat că suspecţii, profitând de faptul că animalele nu erau supravegheate, le-au sustras, intenţionând ca ulterior să le valorifice pe raza comunei Jupâneşti. Cei doi cai au fost restituiţi părţilor vătămate. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare a suspecţilor.

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: