Au început munca grea în Poiană

Pandurii se antrenează de zor la Poiana Braşov. Gorjenii profită de altitudine şi scapă de temperaturile care au sufocat ţara în aceste zile. Grigoraş confirmă că Samoel Cojoc va rămâne la echipă.

Pandurii au deja 3 zile de antrenamente la Poiana Braşov. Primul amical e programat duminică contra celor de la Gloria Bistriţa.

La munte e mai răcoare

În timp ce steliştii au fugit deja în Austria, pandurii au mers la Poiana Braşov să scape de căldurile sufocante. Grigoraş e mulţumit de condiţiile găsite în staţiunea montană. „Avem programate câte două antrenamente pe zi, dimineaţa este mai acceptabil, căldura nu e un impediment deocamdată, ne-am pregătit la 25-26 de grade. Când o să coborâm mai jos, atunci o să apară şi problemele legate de căldură. Dar, asta este, băieţii ştiu foarte bine ce îi aşteaptă, sunt sigur că vor trece peste această perioadă mai dificilă pentru ei. Ca să fim bine pregătiţi va trebui să ne luptăm şi cu căldura şi cu programul destul de solicitant”, spune Grigoraş care a programat şi două amicale în stagiul montan: pe 24 iunie cu Gloria Bistriţa şi pe 27 cu Orhei din Republica Moldova.

Cojoc, transfer sigur

Grigoraş confirmă că l-a vrut neapărat pe fostul său elev de la Galaţi, Samoel Cojoc. Acesta devine al şaselea transfer al pandurilor pentru noul sezon. „Cojoc este deja o certitudine, va rămâne cu noi. E un jucător pe care îl cunosc foarte bine, care într-adevăr a avut unele probleme medicale, dar care acum e apt 100%. Este un jucător polivalent, ce poate constitui o soluţie inclusiv la închidere. Chiar dacă are doar 22 de ani, eu am mare încredere în el şi sper să-l aduc la nivelul pe care îl avea la început, când l-am cunoscut. A ales să vină la Pandurii pentru că la Oţelul avea puţine şanse să joace, iar pe altă parte, chiar eu am fost acela care are avantajul de a-l fi promovat”, spune Grigoraş despre jucătorul tras pe linie moartă la Galaţi de Dorinel Munteanu şi care a jucat în numai 2 meciuri în sezonul trecut. Cojoc e fundaş dreapta de meserie dar poate juca şi în centru dar şi la închidere. Aseară în cantonamentul pandurilor era aşteptat şi Mihai Răduţ de la Steaua în timp ce Viera ajunge astăzi. Grigoraş aşteaptă la probe şi cel puţin 3 jucători străini. Doi din ei sunt atacanţi israelieni, despre care antrenorul a primit numai referinţe foarte bune.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: