Au plantat sute de pomi în Târgu Jiu

Elevii Școlii Gimnaziale "Ecaterina Teodoriu" din Târgu Jiu, alături de tineri de la Interact Târgu Jiu, au participat sâmbătă, 5 noiembrie, la o acțiune de plantări de pomi în municipiu. Acțiunea a fost organizată de Clubul Rotary Târgu Jiu. Circa 200 de copaci au plantat aceștia în cartierul Narciselor. Clubul Rotary Târgu Jiu s-a alăturat astfel celorlalte cluburi din Districtul 2241-România și Republica Moldova, într-un proiect cu un obiectiv ambițios, acela de a planta un milion de copaci la nivelul Districtului. "A fost o acțiune reușită și suntem extrem de încântați de participarea masivă a tinerilor. Doresc să adresez mulțumiri tuturor participanților, membri ai Clubului Rotary Târgu-Jiu și ai familiilor acestora, tinerilor noștri de la Interact, celor de la Școala gimnazială "Ecaterina Teodoroiu" din Târgu-Jiu, Direcției Silvice Gorj care ne-a pus la dispoziție puieții necesari" a declarat Victor Troacă, președintele Clubului Rotary Tg-Jiu.

Vizualizări: 846

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: