Avantajele şi dezavantajele companiei energetice Electra

Directorul economic al Complexului Energetic Turceni, Ionel Manţog, a explicat care sunt avantajele şi riscurile noii companii. Manţog a spus că printre riscuri se numără procesul de modernizare în carierele de lignit însă cel mai mare avantaj este reprezentat de faptul că grupurile vor funcţiona cu cheltuieli mai scăzute.

Ionel Manţog, directorul economic al CE Turceni, spune că Electra are foarte multe avantaje, dar şi câteva riscuri. Două dintre avantaje ar fi că se va putea gestiona funcţionarea grupurilor reducând cheltuielile şi faptul că va fi o singură conducere care va asigura reducerea preţului de cost şi reducerea preţurilor la intrare a tuturor produselor şi serviciilor. „Cel mai mare avantaj al constituirii Electra, care este valabil nu numai pentru Complexul Energetic Turceni, ci pentru tot complexul de instalaţii care va fi în Electra este faptul că putem gestiona funcţionarea grupurilor reducând cheltuielile. Acum am avut o lungă perioadă  când fiecare complex, fiecare parte de Nuclearelectrica şi  Hidroelectrica avea contracte separate. Pentru a gestiona acele contracte am fost şi suntem şi în prezent obligaţi ca fiecare dintre noi să pornim şi să oprim grupuri pentru a asigura fiecare obligaţiile contractuale. În viitor fiind vorba de o singura gestiune a contractelor această reglare a puterilor se va putea face pornind şi oprind mult mai puţine grupuri decât facem acum, ceea ce înseamnă automat cheltuieli mai puţine“, a explicat Manţog.

Un al doilea avantaj al companiei este faptul că va fi o conducere unitară. Asta înseamnă că va putea asigura reducerea preţurilor a tuturor serviciilor şi produselor. „Al doilea lucru care se va realiza este că o conducere unitară pe partea minieră şi pe partea termo, Rovinari, Turceni, Craiova este o conducere care prin procese manageriale va asigura reducerea preţurilor de cost şi va asigura reducerea preţurilor la intrare a tuturor produselor şi serviciilo“, a spus acesta.

Riscurile companiei Electra

Ca orice companie nou înfiinţată Electa are şi câteva dezavantaje. Două dintre ele ar fi procesul de încasare a energiei electrice vândute şi  procesul de modernizare în carierelor de lignit. Pentru primul dezavantaj menţionat Ionel Manţog a venit cu un exemplu. „O problemă uriaşă pentru ce a fost înainte Termoelectrica şi Conel a fost faptul că mulţi beneficiari de energie nu şi-au plătit facturile. Pe o parte firme private, pe de alta firme de stat. În prezent Electra va deveni singurul vânzător de energie pentru că numai în felul ăsta o să se asigure fluxurile financiare, de la Electra către fiecare sucursală“. „Un al doilea risc este procesul de modernizare în carierele de lignit. Ponderea în costurile noastre a costului lignitului depăşeşte 60%. Singura formă  prin care se poate gândi scăderea preţului la cărbune, respectiv la noi, la preţul de intrare la cărbune şi energie, în carierele de lignit, nu este posibil decât pe seama unui proces de modernizare“, a adăugat Manţog.

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: