Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Avertizare de vreme rea

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare de vreme rea, valabilă în toată țara, în intervalul 16 august, ora 23,00 - 18 august, ora 23,00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toată țara. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor avea și aspect de vijelie, în noaptea de duminică spre luni, 16/17 august, în Banat și Oltenia, apoi și în celelalte regiuni.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în 24 de ore se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 20 de litri/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în zonele de deal și de munte, 35 — 40 de litri /mp. De asemenea, vor fi și căderi de grindină.

Sursa: agerpres.ro

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Ultima ora:

Citește și: