De câteva zile în Gorj se vehiculează tot mai des posibilul eşec al Complexul Energetic Oltenia, menit să coaguleze sistemul energetic capabil în acest fel să fie jucător pe piaţa energetică românească şi nu numai. Lipsa unor informaţii oficiale în acest domeniu, tăcerea suspectă a ministerului de resort şi a ministrului, sunt premizele ideale pentru tot felul de zvonuri. Companiile din Gorj care vor forma CEO sunt măcinate în preajma sărbătorilor de incertitudini şi perspective negre de disponibilizări care nici ele nu se ştie cum vor fi pentru că Guvernul este mult prea ocupat pentru a clarifica această problemă ce tinde să devină explozivă. Directorii acestor entităţi dau impresia că află ştirile legate de acest domeniu doar din presă ceea ce mă face să cred că ori nu-i bagă nimeni în seamă pe la minister ori au fost sfătuiţi prost să tacă pentru a lăsa zvonurile rele să-şi facă de cap ca să poată pregăti la nevoie o masă de oameni înfuriaţi. Sindicatele par şi ele că nu au nici o ideea clară mulţumindu-se să salte din umeri şi să ia totul ca pe o fatalitate dictată de Dumnezeul nostru, FMI. Şi într-un caz şi în celălalt, nimic nu prevesteşte lucruri bune pentru partea gorjeană a sistemului energetic. Fiind de bună credinţă şi luând de bune puţinele declaraţii oficiale care dau ca sigură înfiinţarea CEO nu pot să nu mă gândesc că ele vin în contradicţie cu invitaţia făcută nemţilor de preşedintele Băsescu la privatizarea  sistemului energetic. Zic că aceste lucruri sunt în contradicţie pentru că este cel puţin nefiresc ca atunci când te pregăteşti de privatizare să te apuci să schimbi forma de organizare a acestor societăţi care indiferent de forma de privatizare ar fi mult mai atractive, cel puţin unele dintre ele, aşa cum sunt acum decât băgate într-un conglomerat al cărui mers nu-l vizualizează nimeni. Aşa cum au pornit lucrurile acum cu contestaţii la instanţă făcute de orice sindicat care are doi membri, preconizata construcţie nu va fi făcută niciodată. Ori îmi este greu să cred că acolo sus unde bate ora exactă nu se găseşte nimeni care să conceapă un sistem de organizare a unor companii de stat în care nu sindicatele să fie cele care au cuvântul important de spus. Aşa cum stau lucrurile acum, mi se pare că statul se complace în postura de neputincios al reorganizării sistemului energetic pe care nu prea şi-l doreşte înstrăinat şi într-un fel pe bună dreptate. Sistemul energetic este ultima noastră redută împotriva dependenţei totale de alte state şi economii ale lumii. În acelaşi timp se ştie că jaful din acest sistem practicat de toţi reprezentanţii partidelor de la putere şi chiar din opoziţie nu mai poate continua. Aşa că Guvernul actual, dacă mai poate şi vrea să păstreze sistemul energetic, va trebui să facă câteva operaţii dureroase pentru profitorii sistemului care nu sunt doar „Băieţii deştepţi”. Asta ar însemna de fapt introducerea unei discipline financiare nemţeşti în locul celei balcanice în care se complac de ani de zile toate companiile care ba intră, ba ies din tot mai iluzoriu CEO.