Baconschi: Intelectualii au fost "evacuaţi şi marginalizaţi" din PMP

Intelectualii care au fondat Fundaţia Mişcarea Populară şi mai apoi s-au implicat în constituirea Partidului Mişcarea Populară sunt şocaţi de faptul că nu fac parte din conducerea PMP după congresul de la finele săptămânii trecute.Teodor Baconschi  a spus că a avut "un sentiment de deja vu, pentru că exact aşa cum la PDL intelectualii au fost, ca să zic aşa, puşi în vitrină şi apoi evacuaţi, s-a întâmplat un fenomen similar şi în evoluţia PMP".

În opinia sa, "este foarte clar că preşedintele Băsescu, la capătul a zece ani de mandat, şi-a ales urmaşul, este vorba de doamna Elena Udrea şi evident că partidul va merge acum pe această linie, vom vedea cu ce rezultate, cu ce reacţii publice şi cu ce capacitate de negociere în redesenarea scenei politice pe dreapta".

Baconschi a fost surprins şi de anunţarea candidaturii lui Cristian Diaconescu la prezidenţiale, fără o dezbatere prealabilă pe această temă în partid.

Întrebat dacă ia în calcul o eventuală plecare din PMP, el a răspuns: "Nu mi-am pus problema, sunt pe bună dreptate obosit după acest efort de construcţie de nouă luni, după o campanie electorală foarte grea. Deci îmi iau un respiro, un mic semestru sabatic".

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: