Bâlbâieli legate de regimul condamnaţilor în noul PNL

Statutul noului PNL impune suspendarea din partid a liderilor condamnaţi în primă instanţă şi excluderea celor condamnaţi definitiv. Liberalii se dovedesc însă incapabili să îl pună în aplicare. Senatorul Dian Popescu crede că statutul e valabil din 2017 încolo. Celălalt copreşedinte al PNL Gorj, Dan Vîlceanu, a încercat şi el să fenteze statutul pentru primarul proaspăt ieşi din arest preventiv, Mihăiţă Troacă.

Primarul din Padeş Mihăiţă Troacă a ieşit din arest după cinci luni, iar legea îi permite să revină în funcţia de primar. Întrebat dacă va reveni şi la partid, Dan Vîlceanu a spus că „a fost suspendat de drept din PDL, pe vechiul statut, pe perioada arestului. Acum revine în PNL”.

Ulterior, când Pandurul a scris că Vîlceanu este la fel ca Dian Popescu, căruia chiar Vîlceanu îi cere insistent suspendarea din partid pentru o condamnare cu suspendare, PNL a venit cu precizări într-un comunicat: „Mihăiţă Troacă se supune reglementărilor noului Partid Naţional Liberal şi îşi pierde de drept şi automat calitatea de membru PNL“. În mod normal, Troacă nu avea cum să mai ajungă în noul PNL, câtă vreme mai are o condamnare definitivă pentru conducere fără permis, din vremea fostului PDL. Ar fi trebuit radiat încă de atunci. Fostul statut PDL, preluat de noul PNL, spunea că în cazul de „condamnare penală, pentru infracţiune săvârșită cu intenție, în România sau în orice țară democratică“ se impune radierea.

Dian Popescu va recunoaşte statutul peste doi ani

Dacă Dan Vîlceanu s-a bâlbâit, dar în final a recunoscut prevederile statutului, copreşedintele Dian Popescu rămâne la părerea că e loc în partid pentru condamnaţi penal.

Copreşedintele Dian Popescu spune că excluderea lui Mihăiţă Troacă din partid rămâne la latitudinea celor din fostul PDL. „Nu mă pot pronunţa vizavi de colegii fostului PDL. Treaba cu Mihăiţă Troacă este bucătăria lor internă, iar până anul 2017 când se va realiza fuziunea definitivă, fără tranzitorii, cei de la PDL vor aplica statutul lor. În statutul noului PNL se precizează într-un articol că sunt suspendaţi din partid cei care au sentinţe definitive, iar în alt articol se face referire la cei condamnaţi pentru fapte de corupţie”, a declarat Dian Popescu. Acesta spune că se îndoieşte de corectitudinea lui Dan Vâlceanu. „Vizavi de moralitatea lui Dan Vâlceanu îi cer să facă publice toate contractele lui încheiate cu Complexul Energetic Oltenia pentru că el a urmărit permanent puterea. Dacă vrea să fim corecţi, să fim corecţi până la capăt”, a precizat Dian Popescu. 

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: