Bancuri

La raportul batalionului de luni dimineaţă, colonelul ordonă ca aceia care s-au îmbătat sâmbătă să iasă din formaţie. Nimeni nu face un pas în faţă. Colonelul ordonă să facă un pas în faţă cei care s-au îmbătat duminică. Din formaţie se desprinde un tânăr locotenent.

- Bravo, mă, zice colonelul, noi doi mergem la „refacere“, restul la instrucţie.

........................

Ion pleacă la muncă, pe vapor, iar Gheorghe îl roagă să-i aducă şi lui un papagal...După un timp, Ion se întoarce din croazieră, dar, cum a uitat să cumpere un papagal, îi ia o bufniţă. Cei doi se întâlnesc, Ion îi da bufniţa lui Gheorghe şi-i spune că e papagal regal. O săptămâna mai târziu, se întâlnesc la o bere, iar Ion îl întreabă pe Gheorghe dacă papagalul a început să vorbească.

Gheorghe răspunde:

- Băi, încă nu vorbeşte, dar tu ştii ce atent se uită?

........................

- Ce trebuie să ştie un student pentru un examen?

- Totul.

- Ce trebuie să ştie un laborant?

- Aproape tot atât cât ştie un student.

- Dar un asistent?

- În ce carte se găseşte ceea ce trebuie să ştie studentul.

- Şi un lector?

- Unde poate fi găsită acea carte.

- Bine, dar un profesor?

- Unde să-l găsească pe lector.

........................

La un şantier vine un poliţist să ancheteze o crimă. Un muncitor a fost găsit mort la piciorul unei schele. Singurul martor era muncitorul Bulă. Oamenii legii încep să-l interogheze pe Bulă despre modul în care a murit muncitorul.

- Ce s-a întâmplat, Bulă? De ce a murit colegul tău?

- Păi, domnule poliţist, să vedeţi. El a căzut de pe schelă pentru că l-a înjurat pe Dumnezeu!

- Hai, mă Bulă, tu glumeşti, cum adică?

- Păi, zicea: Bulă, în Dumnezeii mă-tii, nu mai scutura schela!

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: