Barack Obama, jignit de un sef de stat

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte l-a insultat luni pe omologul său american, pe care l-a catalogat drept "fiu de târfă", o declaraţie care-l determină pe Barack Obama să se întrebe dacă va mai participa la o întâlnire bilaterală cu el, prevăzută marţi în Laos, relatează Le Monde.

„Este un băiat pitoresc”, a reacţionat Obama în marja summitului G20, în China, şi a precizat că a cerut echipei sale să verifice utilitatea unei întâlniri.

„Vreau întotdeauna să mă asigur, când am o întâlnire prevăzută, că va fi cu adevărat productivă”, a adăugat el, cu o zi înainte de această întâlnire cu Duterte, prevăzută la Vientiane, în timpul Summitului Asociaţiei Naţiuniunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Controversatul preşedinte filipinez a spus anterior, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o la Davao, în Filipine, înainte de pleca în Laos, ce i-ar putea răspunde el lui Obama, dacă acesta va evoca situaţia drepturilor omului în legătură cu metodele utilizate în lupta împotriva traficului de droguri.

„Sunt un preşedinte al unui stat suveran şi am încetat de mult timp să fim o colonie, nu am alt stăpân în afara poporului filipinez. Trebuie să fii respectuos. Nu doar să împroşti cu întrebări şi comunicate. Fiu de târfă, am să te înjur” în timpul summitului Asean.

Vizualizări: 558

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: