BARTER: Îmi angajezi şeful la UCB, îţi angajez fiica la stat!

Angajările în sistemul public se fac prin întrajutorare. Să luăm un exemplu. Adrian Gorun este preşedintele Senatului Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu şi secretar general la Comisia Naţională de Prognoză. Cum s-a dus Gorun la Prognoză, cum şeful lui, Ion Ghizdeanu, a devenit prin cumul cercetător la UCB. Mâna dreaptă a lui Gorun din UCB este decanul de la Inginerie, Luminiţa Popescu. Ei bine, imediat de Ghizdeanu a început să-şi rotunjească veniturile din banii universităţii, fiica Luminiţei Popescu a devenit consilier la Comisia de Prognoză.

Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu are de la sfârşitul anului trecut profesori pe care îi plăteşte regeşte pentru a „întări“ corpul academic din instituţie. Printre cei care prestează muncă la UCB se numără şi Ion Ghizdeanu, şeful lui Adrian Gorun. Ghizdeanu este preşedinte la Comisia Naţională de Prognoză, iar Gorun este secretar general. Senatul a aprobat în octombrie ca Ion Ghizdeanu să „cerceteze ştiinţific“ la UCB. Întâmplător, în aceeaşi lună, Mirela Popescu, fiica Luminiţei Popescu, decană la Facultatea de Inginerie, este angajată la Comisia de Prognoză.

Lipsă de transparenţă la UCB

UCB nu a mai publicat din 2011 deciziile luate în şedinţele de Consiliu de Administraţie sau Senat, deşi transparenţa în instituţiile de stat este prevăzută în lege. Lipsa de transparenţă a universităţii permite cititorilor să creadă că hotărârile ţinute la secret ascund alte „coincidenţe“.

Pandurul a intrat în posesia Hotărârii de Senat nr 123 din 13 octombrie 2012, conţinutul ei fiind confirmat de rectorul Moise Bojincă. Astfel, devin cercetători la UCB Andrei Marga, Georgeta Predeanu, Lucian Albu, Ion Ghizdeanu şi George Jemboiu. În hotărârea Senatului este invocat rezultatul unui concurs ce a avut loc pe data de 4 octombrie 2012, iar cei de enumeraţi mai sus au câştigat.

Mai mult, membrii Senatului au mai aprobat ca Ion Ghizdeanu să aibă şi activitate didactică prin cumul de funcţii.  

Cert este că modul în care Mirela Alexandra Popescu a ajuns să lucreze la Comisia de Prognoză este un mister. „Misterioasă“ este şi această tânără, judecând după comentariile scrie pe pagina sa de Facebook de către un alt profesor de la UCB, Alin Stăncioiu. 

Fără explicaţii

Ieri, niciunul dintre cei contactaţi, Luminiţa Popescu, Moise Bojincă şi Ion Ghizdeanu, nu a dorit să comenteze angajarea tinerei la Comisia Naţională de Prognoză. 

Rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi“, Moise Bojincă, a confirmat ieri că Ion Ghizdeanu lucrează la instituţie, prin cumul de funcţii. Întrebat ce înseamnă cumul de funcţii, Bojincă a răspuns: „adică nu este titularul nostru“. Bojincă a refuzat însă să comenteze ipoteza potrivit căreia angajarea lui Ghizdeanu la UCB are legătură cu angajarea fiicei profesoarei Luminiţa Popescu la Comisia de Prognoză. „Nu mă întrebaţi pe mine din astea. Pe mine mă întrebaţi despre activitatea universităţii. De unde să ştiu eu unde lucrează fiica doamnei Popescu?“, a răspuns Moise Bojincă. 

Am contactat-o apoi pe profesoara Luminiţa Popescu, decan la Facultatea de Inginerie. Decanul Popescu a avut posibilitatea de a-şi exprima public punctul de vedere faţă de această situaţie. „Întâi trebuia să mă întrebaţi dacă sunt de acord să stau de vorbă cu dumneavoastră. Ştiţi unde am biroul, veniţi aici şi o să vă spun şi despre activitatea mea şi despre fiica mea“.

Aceeaşi întrebare „obraznică” am adresat-o şi preşedintelui Comisiei de Prognoză, Ion Ghizdeanu. Răspunsul? Numai de bine. „Am dreptul constituţional de a nu vă răspunde. Vă doresc toate cele bune“, a spus preşedintele Ghizdeanu. Şi a închis. Trageţi concluziile!

ÎNCERCARE

Mirela Popescu a absolvit Relaţii Internaţionale şi Studii Europene la UCB şi Facultatea de Drept la Bucureşti. Tânăra şi-a încercat norocul la examenul din august 2012 la Consiliul Superior al Magistraturii. Potrivit rezultatelor postate pe Internat, Mirela Popescu nu a trecut de proba eliminatorie, de cunoştinţe juridice, obţinând 66 de puncte şi avea nevoie de minim 70 de puncte. 

Vizualizări: 7,791

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: