Băsescu îi este dator lui Ponta!

De luni bune, Ponta şi Antonescu, şefii celor două partide mari din opoziţie, acompaniaţi de televiziunile lui Vîntu şi Voiculescu se întrec în a-l scuipa pe preşedintele României. Discursul lor politic s-a axat aproape în exclusivitate pe „Jos Băsescu”.

Limbajul lui Ponta, străbătut de o ură furibundă la adresa lui Băsescu, a întrecut orice fel de închipuire. Opoziţia n-a făcut, în aceste luni grele când populaţia este nevoită să strângă din dinţi, nimic altceva decât să încerce să ne convingă că tot răul vine de la palatul Cotroceni. M-am întrebat adesea de ce şi de unde atâta furie?! De ce cred cei doi lideri de partide că răul vine de la preşedinte, când tot ei strigă în gura mare şi peste tot că preşedintele trebuie să-şi respecte prevederile constituţionale care-l ţin departe de decizia economică? De unde-i vine neruşinarea, neobrăzarea, violenţa în limbaj şi agresivitatea lui Victor Ponta, care până nu a devenit preşedintele PSD nu părea că le are din născare? De ce se grăbeşte Ponta să-i scurteze mandatul preşedintelui în condiţiile în care lupta politică dintre opoziţie şi putere se duce, după regulile democraţiei, pentru guvernare, nu pentru Cotroceni?

Nu pot să cred decât că direcţionarea furiei către Băsescu vine din faptul că este singurul care a spus la un moment dat: Ho! Aşa nu se mai poate! Afacerile transpartinice au fost puse în pericol, marionetele nu şi-au mai dovedit eficienţa, iar poporul riscă să afle adevăruri de necrezut. Câte ceva am aflat deja la ultima intervenţie  televizată a preşedintelui, intervenţie în urma căreia Ponta a luat iar foc şi a ameninţat cu începerea procedurii de suspendare a preşedintelui. Să înţelegem că aluzia pe care a făcut-o Băsescu faţă de sponsorul concediului lui Ponta din Liban în alt an decât 2010 l-a supărat atât de tare încât ameninţarea cu suspendarea vrea să însemne că vrea să-i închidă gura preşedintelui?! Dacă preşedintele nu se sperie vom afla într-un fel sau altul numele sponsorului, ca să ştim şi noi cine pe cine slujeşte şi pentru care interese!

Cred că preşedintele Băsescu îi este dator lui Ponta cu această lămurire! Pentru că nu i-a ieşit pasenţa cu votul la legea pensiei şi s-a făcut de râs ieşind din sala unde ar fi putut să reprezinte interesele electoratului său dacă ar fi rămas şi n-a câştigat nici banii pe care miza,  Ponta face pe cârlanul nărăvaş şi ameninţă cu suspendarea dacă preşedintelui dacă promulgă legea. Ce motiv constituţional ar avea să n-o promulge? Dacă Guvernul ar fi alocat banii pentru colegiile senatorilor şi deputaţilor săi ar mai fi sărit ca ars să spună că s-a fraudat votul? Presupunând prin absurd că i-ar reuşi suspendarea, lucru greu de crezut, mă întreb pe cine vrea Ponta preşedinte, că premier am văzut cine vrea să fie? Se va autopropune  ca şi Antonescu?!

Cât despre hârtiile pe care le prezintă Ponta în faţa presei  dorind să demonstreze că acuzele sunt minciuni m-am lămurit demult cum este. Aşa s-a întâmplat şi pe vremea când era acuzat că a stors de la Complexurile energetice din Oltenia zeci de miliarde de lei pentru asistenţă juridică prin casa Şova la care era asociat. Atunci a prezentat o adeverinţă din care reieşea că el ca persoană fizică n-a avut contract de asistenţă juridică cu nici un complex lucru care era adevărat. Aştept în continuare să spună dacă totuşi casa de avocatură amintită, la care era asociat, a avut sau nu contracte cu aceste complexuri. Poate aduce şi o adeverinţă în acest sens!

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: