Băsescu nu vrea nici el refugiați la Bumbești Jiu

Poziţie tranşantă a fostului preşedinte Traian Băsescu în privinţa amenajării la Bumbeşti Jiu a unui centru în care să fie găzduiţi sute de refugiaţi. Fostul şef al statului susţine că în ţară se află suficiente unităţi militare dezafectate care ar putea găzdui asemenea centre pentru refugiaţi: ”Nu există soluție mai bună decât concentrarea pentru că trebuie supravegheați, păziți, cu serviciile asigurate. Dau dreptate primarului din Bumbeşti Jiu când spune că nu poți să-i așezi între două școli în care sunt copii. Are perfectă dreptate. Trebuie găsite soluții altele decât cele de utilizare a unor clădiri aflate în această situație. Avem unități dezafectate în alte locuri. Sunt cazărmi goale, neutilizate, păzite de doi paznici”, a spus Traian Băsescu într-o intervenție telefonică la postul B1 Tv. Fostul președinte a avut un răspuns tranșant și când a fost întrebat despre posibila creștere a numărului de migranți ce va fi repartizat României pe parcursul acestui an, lucru care ar face ca la Bumbești Jiu să ajungă mai mulți refugiați. „Categoric da. La primul Consiliu (n.r. – Consiliu European) cred că se va mări cota că în Europa au intrat 1,5 milioane de imigranți în 2015. S-a făcut repartizarea cu care ajungem la 6.000 pornindu-se de la premisa că sunt 160.000. Categoric vine o re-repartizare”, a adăugat fostul președinte. (G.C.)

Vizualizări: 168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: