Bătaie între studenţi. Lovit cu scândura!

Un tânăr din Târgu Jiu a fost implicat, luni seară, într-un scandal chiar în Campusul Studenţesc din Timişoara. El şi-a lovit un coleg cu o scândură peste faţă. „Cei doi tineri s-au luat la bătaie în faţa Căminului 13 de pe Aleea Studenţilor, în jurul orei 20.00. Aceştia au fost identificaţi ca fiind S.E., de 24 de ani, din Târgu Jiu – Gorj, care l-a lovit pe V.A., de 22 de ani, din Caransebeş – Caraş Severin, cu o scândură peste faţă, lovindu-l la ochi, la faţa locului fiind chemată şi ambulanţa pentru a-i acorda îngrijiri. Cei în cauză au fost predaţi poliţiştilor din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe”, a anunţat Poliţia Locală Timişoara.

În acest an, poliţiştii locali au aplicat aproape 1.700 de amenzi în campusul universitar, pentru provocare de scandal, tulburarea liniştii publice, consum de alcool pe domeniul public, abandonare de deşeuri sau parcări neregulamentare.

Vizualizări: 4,422

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: