Bătrân găsit mort lângă Poliţia din Roşia de Amaradia

Un bătrân din Roşia de Amaradia a fost găsit mort pe stradă, la o jumătate de kilometru de sediul Poliţiei din localitate. O femeie din sat a observat cadavrul duminică după-amiază şi a sunat la 112 pentru a anunţa Poliţia despre cele constatate. Bărbatul decedat a fost identificat în persoana lui Dumitru Calotă, de 73 de ani, din satul Roşia de Jos. Oamenii legii nu au descoperit urme de violenţă pe corpul său, cauza morţii urmând să fie însă stabilită de către medicii legişti.

Un tânăr de 32 de ani a murit şi el ieri dimineaţă în incinta Spitalului Judeţean, după ce fusese adus aici aproape fără suflare. Acesta era asistat la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Bâlteni, cu sediul în Târgu Jiu, starea lui de sănătate fiind foarte gravă după ce, în ultimele luni, bărbatul nu mai mânca şi nu putea nici să mai consume apă.

„Cu ocazia cercetărilor efectuate la faţa locului s-a constatat că tânărul este cunoscut cu afecţiuni neuropsihiatrice, netransportabil şi necomunicativ, iar de aproximativ două luni alimentaţia şi hidratarea se făceau greoi şi fără asimilaţie, starea de sănătate agravându-se, cu toate că a beneficiat de supraveghere medicală în cadrul centrului. La sosirea în Unitatea de Primiri Urgenţe, a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu, acesta era într-o stare de deshidratare marcată, stare terminală cu puls, tensiune nemăsurabilă, iar la aproximativ 20 minute a decedat“, a menţionat Poliţia Judeţeană într-un comunicat de presă. Trupul neînsufleţit a fost dus, de asemenea, la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: