Bătrâni și mămăi

Nici mie nu-mi plac unii bătrâni prea mult. Îi înjur printre dinți când îi văd că se înghesuie la coadă la hypermarket sau la urcarea în transportul în comun, mă irită când îi aud cum îi judecă pe toți tinerii în aceeași grămadă (cum uneori fac și tinerii cu ei, iată) și sunt tentat să zic (dacă nu cumva am și zis) că sunt proști, stingheri, nebuni, umiliți, uitători la Antena 3. Bineînțeles că sunt nedrept și prost eu însumi când fac asta.
Îmi amintesc cărțile religioase ale bunică-mii împânzind casa în care am crescut. Cred că erau de pocăiți. Așa le zicea lumea, ”pocăiți”. Nu știam ce-s ăia, dar bunică-mea părea să aprecieze lectura pocăită. Citea cum citeau alte doamne Sandra Brown, părea să se distreze pe cinste. Practicantă n-aș fi zis că era sau că fusese vreodată. Făcea doar ce face popa și trata toate învățăturile din cărțuliile alea cu multe desene cu Dumnezeu (dar de unde știu ei cum arăta Dumnezeu sau Fiu-su?) de parcă ar fi fost simplă beletristică. Mi-o amintesc când l-a prezentat pe soțul ei, bunică-miu, unei vecine care doar ce se mutase în bloc și venise în vizită. Când ăsta (bunicul) s-a proțăpit în ușa de la sufragerie (care dădea spre hol), țanțoș, în fața vecinei pe care voia s-o impresioneze, bunică-mea s-a strecurat pe la spatele lui și i-a tras izmenele, cu chiloți cu tot (dacă avea, nu mai știu), lăsându-l în rușinea goală în fața bietei vecine. S-a amuzat foarte tare. Bunica, nu știu vecina. Bunicul sigur nu.
Când eram mic mă încuraja să fiu curios și să experimentez. Cred că cele mai prețioase sfaturi pe care le poate primi un copil (dacă are nevoie, că s-ar putea să nu și să fie așa by default). Mi-o amintesc zicând vorba asta care pe atunci îmi părea o poezioară tâmpită, dar pe care între timp am ajuns s-o apreciez și chiar s-o dau mai departe: ”Dacă vrei ce n-ai avut, fă ceva ce n-ai făcut”.
Tot ea a dat țeapă la PSD când cu candidatura lui Ponta. Secția de votare era departe de casa ei, undeva la 3 kilometri, așa că un consilier local PSD profita și-i ducea pe oamenii din sat cu mașina la vot. Le spunea c-o face fără să aibă vreun interes, dar le dădea de înțeles că ar fi de preferat să voteze cu Victor Viorel și că pe el l-ar bucura foarte tare chestia asta. Bunică-mea a dat frumos din cap când consilierul i-a zis de bune despre Ponta, apoi s-a dus și a votat cu Iohannis și m-a sunat râzând, când ajunsese deja acasă (dusă tot de consilierul cu pricina): ”Îi facem pe benzina lor, mamaie!”.
La 80 de ani (dintre pe ultimii 20 i-a petrecut cu tensiune de 21 cu 15) încă muncește pământul, stă în soare, dă de mâncare la orătănii, salvează căței și pisici și mă zorește să mă însor. Arată la fel ca la 70, la fel ca la 60, la fel ca la 50 chiar. ”Să nu mor până nu te văd și pe tine la casa ta”, zice. Râd și-i spun că la cât de bine se ține, s-ar putea să mor înaintea ei. Atunci chicotește, face cu ochiul, și zice: ”Am făcut contract să trăiesc până la 117”. Nu știu de ce fix 117, nu-mi spune. Așa cum nu-mi spune nici cu cine-a semnat contractul. Sper doar că cu băiatul ăla bun.
N-are nici o finalitate povestea asta, dar, de dragul rotunjimii textului, i-aș putea găsi o morală: să-i ascultăm mai mult pe bătrâni. Nu sunt cei pe care i-am descris eu în primul paragraf.

Vizualizări: 374

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: