Becali a rămas fără permis. Mergea la înmormântarea unui cunoscut preot!

Patronul FCSB, Gigi Becali, a rămas luni fără permis de conducere, după ce a condus cu 106 km/oră într-o zonă unde limita era de 50 km/oră. Trei luni va sta Becali fără permis, acesta primind și o amendă de 1.305 lei.

Becali a fost tras pe dreapta pe Drumul Național 7, în localitatea argeșeană Drăganu, între Râmnicu Vâlcea și Pitești.

Gigi Becali se grăbea să ajungă la Vâlcea, la înmormântarea Părintelui Ieromonah Daniil de la Mănăstirea Frăsinei, care a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timpul slujbei de Înviere.

Părintele Ieromonah Daniil avea 92 de ani. Mănăstirea Frăsinei, din comuna Muereasca, județul Vâlcea, este singura mănăstire ortodoxă din România unde femeile nu au voie să intre.

Latifundiarul din Pipera a spus că va contesta sancțiunea. "Ei au stat la șmecherie, nu au vrut să-mi arate filmarea. Eu nu cred că nu e adevărat. Eu am hotărâri judecătorești în care dacă depășești cu puțin viteza, le folosesc. La o adică, nu am nici o problemă. O să contest, mai ales că veneam de pe autobandă. Eu am șofer, nu-mi fac probleme", a spus Gigi Becali.

Vizualizări: 2,730

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: