Bejinaru nu scapă de arestul la domiciliu! I se scade din pedeapsa finală!

Fostul angajat al carierei Roșiuța din cadrul CE Oltenia trimis în judecată și condamnat în primă instanță pentru proxenetism rămâne în continuare în arest la domiciliu. Judecătorii Curții de Apel Craiova au decis ca atât pentru Aristică Benoni Bejinaru, cât și pentru  amicul său Muja Casian Bejat să fie prelungită măsura arestului la domiciliu, măsură care, în cele din urmă, la pronunțarea unei sentințe finale, va ajuta la scăderea unei eventuale pedepse pe care aceștia ar urma să o execute dacă vor primi o condamnare privativă de libertate. În primă instanță, la Tribunalul Gorj, lăcătușul proxenet a fost condamnat la 7 ani de închisoare, în timp ce Bejat ar avea de executat 5 ani, 10 luni și 20 de zile de pușcărie. Ambii au contestat însă sentința magistraților. Anchetatorii susțin că cei doi plasau pe litoral fete care se prostituau. Cazul lui Bejinaru a devenit de notorietate după ce s-a aflat că fostul lăcătuș era pontat ca prezent la locul de muncă, șefii săi de la mină pontându-l fictiv pe acesta după ce întreținuseră gratuit relații sexuale cu câteva din fetele proxenetului. (G.I.)

Vizualizări: 1,216

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: