Blestemul minorităţii, fericirea electoratului

Eu am 24 de ani. La Revoluţie, deci, aveam vreo patru. Vă puteţi imagina cu câtă uimire am văzut ieri cum mii de oameni au ieşit pe stradă în toată ţara protestând „împotriva comunismului” şi a gestului noii alianţe politice de a semna un acord taman la Timişoara, taman în decembrie şi taman pe întâi. Sigur, manevra a fost nefericită. Sigur, asocierea oraşului în care a început Revoluţia şi a Zilei Naţionale cu o alianţă pentru ciolan este o strategie politică ce lasă mult de dorit şi pe care probabil au regretat-o chiar iniţiatorii. Dar, totuşi, oameni buni, să ne păstrăm calmul. Să stăm liniştiţi acasă, la televizoare, şi să râdem în continuare de ei. Sunt aceiaşi. S-au aliat fiecare cu fiecare. Uneori chiar şi de mai multe ori. Pentru că nici un partid nu se apropie, măcar, de majoritate în Parlament, istoria pare să se răzbune pentru 20 de ani de politică după ureche jucându-le o mare festă actualilor demnitari. Aceştia par condamnaţi ca, de acum înainte, să umble cu jalba-n proţap pe la adversarii politici ca să facă majoritate. Să se umilească, să mintă, să lingă unde au scuipat, să facă ce nu au crezut că vor face vreodată, să renunţe la ce nu credeau că ar putea renunţa vreodată. PSD-ul nu ne mai poate lua ţara cu procentul ăla amărât, aşa cum nu o pot face nici PD-L-ul, nici PNL-ul. Să ne bucurăm, deci. Să ne uităm la ei cum se luptă şi să mâncăm floricele. Iar, peste 3 ani, la parlamentare, haideţi să facem cumva să nu ia nici unii peste 50%. Nu de alta, dar ar fi păcat. Ne distrăm mult prea bine acum, când îi vedem chinuindu-se.

www.mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: