Cota lui Emil Boc la casele de pariuri politice este în continuă scădere atunci când se pune problema rămânerii lui în funcţia de prim ministru până la toamnă. Culmea, acesta nu este lovit de opoziţie, cât de colegii de partid. Ieşirea de ieri a lui Cezar Preda, vicepreşedinte al PDL, a fost mai dură chiar decât obrăzniciile lui Ponta şi ironiile lui Crin din ultimele lui.

„Nimeni nu mai ascultă de Boc”, a spus în esenţă Cezar Preda, care a criticat premierul pentru că nu poate să îşi stăpânească miniştrii şi că află ultimul ce intenţii au aceştia. Un alt lider PDL, Traian Igaş, şef al senatorilor portocalii, l-a atenţionat tot ieri pe Boc că nu va mai avea majoritate în cazul unei noi moţiuni de cenzură, dacă nu rezolvă problema reducerii cheltuielilor bugetare. Dacă mai adăugăm la toate acestea îndemnul preşedintelui Băsescu către pedelişti – „Găsiţi-vă un lider !”, am putea concluziona că Boc are probleme în a rămâne atât şeful guvernului, cât şi al partidului.

Unele dintre critici sunt îndreptăţite. Este greu de înţeles de ce guvernanţii vorbesc de luni de zile reducerea numărului de agenţii, dar până acum nu a redus niciuna. De ce vorbesc de pensii şi salarii nesimţite, dar acestea rămân în vigoare. Şi exemplele sunt multe, dar le ştim cu toţii. Vorbă lungă, sărăcie sigură, spune o veche vorbă românească.

Lovit din toate părţile, premierul Boc este obligat să reacţioneze cu duritatea invocată criticii lui. Atât la guvern, cât şi la partid. Mai puţină vorbă şi trecerea la fapte. Că impozitează pensii, ca reduce TVA, că taie din salarii sau din posturi, important este ca, odată luată o decizie, să fie aplicată. Este inadmisibil ca ministrul Vlădescu să vină în ziua în care s-a majorat TVA să spună că este cea mai proastă măsură, dar să rămână la cârma Finanţelor. Trebuia să plece dacă nu era de acord cu măsura sau să tacă şi să o pună în practică. Atât guvernul, pe de o parte, cât şi PDL, pe de altă parte, trebuie să reînveţe să se comporte ca o echipă, sub conducerea lui Boc sau a altcuiva, altfel senzaţia de haos, atât de bine întreţinută de televiziuni, se adânceşte. Bune sau proaste, măsurile anticriză trebuie asumate de guvern şi de partidele care îl susţin, iar opoziţia unor pedelişti faţă de propriul guvern este populism şi atât. Dacă opozanţii lui Boc din PDL sunt suficient de mulţi să îl schimbe, dacă nu să accepte majoritatea şi să îşi asume măsurile extrem de nepopulare. Sau să migreze spre alt partid. Dar, a face opoziţie atunci când eşti la putere, ba chiar membru în guvern, este cel mai jenant mod de a face politică.