Bogoi: Am pierdut două puncte nemeritat, total nemeritat

Antrenorul Pandurilor s-a arătat extrem de afectat de semieşecul de pe teren propriu al echipei sale, scor 1-1 cu ACS Poli Timișoara, şi a acuzat şi arbitrajul la momentul marcării golului oaspeţilor. La final Adrian Bogoi a reproşat arbitrilor că la toate contactele care au fost pe teren s-a dat fault pentru adversarii de la Timişoara.

Adrian Bogoi era extrem de supărat pe arbitrajul de la acest meci, considerând că ACS Poli a putut marca în inferioritate numerică pentru că a fost ajutată de arbitri. „Nu mai am nimic de spus, nu mai reproşez la nimeni acum după ce s-a încheiat meciul. Cui să îi mai reproşez acum? Timişorenii au ajuns la poartă numai din faze fixe, orice contact era lovitură liberă sau corner. Numai din faze fixe s-au apropiat şi au dat gol şi din faze fixe. Cred că dacă numărăm au dat 100 de faze fixe. Toate contactele fizice care au fost la acest meci, contacte de unu la unu, s-au dat în favoarea acestei echipe ACS Timişoara”, a spus la final de meci Bogoi, resemnat cu situaţia creată după ce timişorenii au egalat pe final de meci, fiind şi în inferioritate numerică: „Asta este situaţia, am pierdut două puncte la acest meci. Am pierdut două puncte nemeritat după aspectul jocului, total nemeritat. Ne pregătim mai bine pentru meciul următor”.

De cealaltă parte, Vivi Răchită, antrenorul Timişoarei, s-a declarat mulţumit de rezultatul de egalitate, deşi la un moment dat şi acesta a contestat arbitrajul: „Am avut ocazii de a marca după ce am primit gol destul de repede, practic noi am început de la 1-0 acest meci. Am contestat cele două cartonaşe galbene date uşor. Dar, acesta este fotbalul, am reuşit să marcăm în zece oameni şi este un punct muncit. Continuăm cursa spre locul de salvare de la retrogradare, dar pe măsură ce trec etapele este din ce în ce mai greu, şansele scad, însă vom încerca, vom continua şi vom lupta. Am legat trei rezultate bune, dar e destul de greu. Cum trec etapele, şansele scad, dar noi vom încerca. Pentru noi orice meci se joacă cu sabia deasupra capului, dar cât timp mai avem şanse noi luptăm”.

Pandurii a reluat deja de duminică antrenamentele pentru că nu a mai primit ca de obicei o zi liberă, având în vedere că miercuri va juca cu UTA în etapa intermediară.

Vizualizări: 706

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: