Juniorii de la Pandurii s-au impus cu 11-1 cu CSS Severin

Juniorii republicani Under 17 ani ai clubului Pandurii Târgu Jiu au învins duminică, la scor, echipa de republicani a Clubului Sportiv Şcolar din Severin. Formaţia de tineri, antrenată de fostul pandur Florin Popete, a învins cu scorul de 11-1 echipa din Mehedinţi într-un meci disputat la Târgu Jiu.

Juniorii republicani de 17 ani ai celor de la Pandurii au înregistrat o victorie la scor în meciul din etapa a 14-a a Campionatului Naţional de juniori, seria a 6-a. Elevii antrenorului Florin Popete au marcat de 11 ori în meciul cu CSS Drobeta Turnu Severin, încheiat cu scorul de 11-1, spre bucuria suporterilor aflaţi în tribunele terenului sintetic de la Târgu Jiu. Pentru juniorii Under 17 ani ai clubului Pandurii au marcat: Filip, Bonculescu, Bucur, Negrea şi Safta câte un gol precum şi Peia, Stăniloiu şi Rasoveanu, câte două goluri.

Şi echipa de juniori Under 19 ani, antrenată tot de un fost pandur, Cristi Popescu, a câştigat în această etapă, a 14-a, meciul cu CSS Drobeta Turnu Severin, scor 3-0 prin golurile marcate de Bunică şi Mudăvoiu‚ de două ori.

La juniorii de 17 ani şi la cei de 19 ani ai gorjenilor au evoluat şi trei dintre jucătorii primei echipe, Robert Dănescu, Iulian Măicăneanu  (Under 19) şi Ovidiu Rasoveanu (Under 17). 

Echipa Under 17 ani a clubului Pandurii se afla pe locul doi în clasament înaintea acestei etape, cu 31 de puncte, pe locul I fiind craiovenii de la Academia de Fotbal Gică Popescu.  Şi echipa Under 19 ani se află tot pe poziţia a doua în clasamentul seriei a 6-a, cu 32 de puncte, la două puncte de locul I ocupat tot de Academia de Fotbal Gică Popescu. 

Clasament Under 17,  Seria a 6-a

1.      CS Academia de Fotbal Gică Popescu         13     12     0       1       46-5 41     36

2.      CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu     13     10     1       2       47-11         36     31

3.      ACS Energeticianul    13     10     0       3       52-13         39     30

4.      ACS Luceafărul Drobeta Turnu Severin        13     7       1       5       22-23         -1          22

5.      LPS Slatina        13     6       2       5       35-37         -2      20

6.      CS Dinamyk Craiova 13     6       0       7       21-22         -1      18

7.      CSS Slatina       13     4       2       7       35-31         4       14

8.      CSS Craiova      13     4       1       8       22-43         -21    13

9.      ACS CFR Romgaz Craiova          13     1       1       11     9-54 -45    4

10.    CSS Drobeta Turnu Severin        13     0       2       11     16-66         -50    2

Clasament Under 19, Seria a 6-a

1.      CS Academia de Fotbal Gică Popescu         13     11     1       1       60-20         40          34

2.      CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu     13     10     2       1       45-11         34     32

3.      CSJ Ştiinţa U Craiova          13     10     0       3       60-17         43     30

4.      CSS Craiova      13     8       1       4       25-22         3       25

5.      CSS Drobeta Turnu Severin        13     6       3       4       23-25         -2      21

6.      ACS Luceafărul Drobeta Turnu Severin        13     5       1       7       22-36         -14          16

7.      ACS Energeticianul    13     3       2       8       21-42         -21    11

8.      ACS CFR Romgaz Craiova          13     2       2       9       17-49         -32    8

9.      CS Dinamyk Craiova 13     1       2       10     11-30         -19    5

10.    LPS Slatina        13     1       2       10     20-52         -32    5

Vizualizări: 443

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: