Bogoi, încă un sezon cu Pandurii

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Adrian Bogoi, mai are un an de contract cu echipa din Târgu Jiu. Chiar dacă a trecut prin cele mai dificile momente din cariera de antrenor de când a revenit la Pandurii, Bogoi nu se gândeşte deloc la despărţirea de echipa din Târgu Jiu şi chiar este dispus să formeze o nouă echipă.

Majoritatea jucătorilor de la Pandurii se află la final de contract. Cu excepţia localnicilor, care sunt jucători tineri şi foarte tineri, cei veniţi din alte localităţi au semnat contracte doar pe şase luni, iar acestea s-au finalizat deja. În aceste condiţii, antrenorul Adrian Bogoi va fi nevoit, la reunirea lotului, să formeze o nouă echipă pe scheletul jucătorilor localnici care rămân în lot.

Bogoi a afirmat, chiar înainte de finalul sezonului, că nu va pleca de la Târgu Jiu. Contactul său cu Pandurii este valabil încă un an, după cum a precizat antrenorul. „Vreau să rămân la Târgu Jiu, mai am contract încă un an de zile. Sper ca lucrurile să iasă aşa cum trebuie în perioada următoare pentru ca apoi să ne gândim şi la viitorul echipei şi la tot ce ne mai trebuie. În primul rând, clubul trebuie să se reabiliteze, sunt procese pe rol, să rezolve din punct de vedere financiar tot ce trebuie rezolvat, să putem să activăm ca o echipă cu un buget bun, ca o echipă normală, cum sunt majoritatea echipelor din liga secundă”.

Nu se ştie dacă Pandurii va rezolva problemele financiare înainte de reunirea lotului, dar Adrian Bogoi nu a condiţionat în nici un fel formarea unei noi echipe de acest aspect şi pare dispus să ia de la capăt munca pe care a făcut-o de un an şi jumătate, chiar şi la jumătatea campionatului, dar avertizează că o astfel de echipă nu poate avea rezultate spectaculoase: „Noi, antrenorii, avem puterea să formăm altă echipă, dar dacă vrei să obţii rezultate bune nu poţi face asta de pe o zi pe alta”.

În sezonul recent încheiat Pandurii a schimbat cea mai mare parte a lotului din precedentul sezon în vara anului trecut, pentru ca în iarnă Pandurii să mai piardă jumătate din lot, fiind aduşi atunci alţi opt jucători.

Antrenorul Adrian Bogoi este convins că, atunci când stadionul va fi gata, Pandurii va reveni pe propria arenă iar suportul publicului gorjean va fi extrem de important pentru echipă. ”În momentul în care stadionul va fi gata, eu sunt ferm convins că vom juca pe această arenă. Sperăm să vină un public numeros, care să susţină echipa pentru că acest lucru este foarte important pentru jucători. Dar sperăm ca revenirea noastră pe stadion să oblige autorităţile locale să asigure şi  un buget acestui club, să putem să formăm o echipă competitivă, pentru că lucrurile acestea se leagă”, a precizat antrenorul echipei Pandurii.

Vizualizări: 1,014

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: