Bogoi: Nu suntem salvați

Antrenorul de la Pandurii Lignitul Târgu Jiu, Adrian Bogoi, anticipează un retur dificil. “Nu suntem salvați de la retrogradare. Dimpotrivă, toate echipele de la locul 7 în jos se luptă pentru rămânerea în Liga a 2-a Sunt echipe care sunt sub noi și care au bugete foarte mari. Va fi o competiție foarte grea pentru rămânerea în Liga a 2-a”, a spus Bogoi. Pandurii a încheiat anul trecut pe locul 10 în clasament, cu 28 de puncte. Asta înseamnă doar șapte puncte peste zona retrogradabilă a clasamentului.

Două echipe par candidate sigure la retrogradare, Dacia Unirea Brăila care are 12 puncte și ACS Poli Timișoara care are 10 puncte. “Contează foarte mult că noi am acumulat destul de multe puncte. Dacă eram în situația ACS Timișoara, echipă care are un grup de jucători buni, nu știu ce făceam”, a mai spus antrenorul.

Pentru acest an, Bogoi își dorește ca echipa să joace pe noul stadion, care ar putea fi inaugurat în vară. “Așteptăm să se dea drumul la stadion, să putem juca pe Municipal. Din punct de vedere financiar lucrurile să revină la normal, pentru că foarte multe lucruri pleacă de la bugetul pe care îl avem. Iar în anul celălalt să promovăm în Liga I”, a spus Bogoi la Radio Infinit. (A.A.)

Vizualizări: 837

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: