Brâncuşi, comemorat la Craiova şi Târgu Jiu

Arhiepiscopia Craiovei organizează joi, 19 februarie, cu prilejul împlinirii a 139 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, o serie de manifestări comemorative în două oraşe care au marcat anii copilăriei şi adolescenţei marelui sculptor, Craiova şi Târgu Jiu.

La Craiova, manifestările vor debuta la ora 10.00 cu o slujbă de Parastas săvârşită la Paraclisul mitropolitan „Madona Dudu”, biserica unde Brâncuşi a fost cântăreţ la strană pe timpul cât a urmat cursurile Şcolii de Arte şi Meserii (1894 - 1898) şi care i-a acordat mai târziu si o bursă pentru a-şi putea continua studiile. Apoi, de la ora 11.00, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” va fi vernisată o expoziţie de fotografie intitulată „Lumea spiritualităţii tradiţionale a lui Constantin Brâncuşi”.

La Târgu Jiu, oraşul care găzduieşte monumentalele opere brâncuşiene, manifestările vor începe la ora 11.00 cu o slujbă de pomenire care va fi săvârşită la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Va urma o întrunire festivă la Palatul Prefecturii unde va avea loc premiera filmului „Acasă la Brâncuşi”, lansarea cărţii „Strada Calea Eroilor” de Vasile Vasiescu şi vernisajul unei expoziţii de pictură realizate de către elevi ai Liceului Teologic din Târgu Jiu.

Manifestările din această zi se vor încheia în sala de conferinţe a Protoieriei Târgu Jiu Nord, ora 14.00, cu un moment cultural artistic ce va reuni, alături de preoţi şi teologi, reprezentanţi ai principalelor instituţii culturale gorjene şi alţi invitaţi care cunosc şi apreciază opera şi personalitatea sculptorului Constantin Brâncuşi. În cadrul evenimentului, Corul Liceului Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu va susţine un scurt concert de muzică religioasă şi tradiţională românească.

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: