Bucurescu despre candidații PSD: Te iei cu mâinile de cap!

Primarul din Slivilești, Sorin Bucurescu, dezaprobă total candidaturile depuse la PSD pentru alegerile parlamentare din iarnă. Bucurescu spune că sunt candidați pe listă, care nu își văd lungul nasului și care nici nu ar trebui să se fi gândit să-și depună intenţia. Primarul este sigur că lista nu va rămâne așa, și că primarii social-democrați vor avea un cuvânt de spus. La PSD și-au depus cereri în acest sens: Victor Ponta, Ion Călinoiu, Laurențiu Ciurel, Mihnea Costoiu, Mihai Weber, Bebe Ionică, Alin Văcaru, Andrei Maioreanu, Ion Ciocea, Elvira Șarapatin, Viorel Petcu, Maria Vasilescu și Claudiu Manta.

Rep.: Ați aflat cine și-a depus candidatura la parlamentare din partea PSD? Cum vedeți aceste candidaturi?
Sorin Bucurescu: La ce membri și-au pus candidatura, te iei cu mâinile de cap. Adică nu știm de unde am plecat, nu știm cine am fost, nu știm prin ce conjunctură am ajuns prin acel scaun? Acum avem atâtea și atâtea pretenții? Deci chiar nu putem să ne vedem lungul nasului? Avem pretenții la funcția de deputat?

Rep.: Cine nu ar fi trebuit să-și depună candidatura?
S.B.: Foarte mulți n-ar fi trebuit să depună pentru că știu bine, chiar dacă au ocupat anumite funcții. Nu ne uităm? Nu ne vedem bine cine suntem, cum am ajuns și cum ne-am folosit de acest partid? Măcar să avem bun simț să stăm... Da, dacă era un lider marcant, dacă era un lider cunoscut, dacă era un lider care merita să fie acolo, un om capabil, un om competent. Ne-am săturat de marionetele pe care le-am trimis în Parlament. Toți spun că se duc să voteze legi. N-au votat nimic.

Rep.: Nu vreți să dați nume...
S.B.: Le voi da. De abia aștept să vină prima ședință. De abia aștept să ne întâlnim să coboare cu picioarele pe pământ. Să meargă o dată să fie aleși măcar în funcția de consilier local. Nu numiți. Să fi ales de un număr de cetățeni, ca să îți dai seama de valoarea ta. Nu funcții din astea numite sau puși pe anumite liste de partid. Candidatura asta a fost o mică agitație. Nu au nicio legătură depunerile de candidaturi cu candidații reali care vor fi pe liste. Candidații care vor fi pe liste vor fi stabiliți de primarii județului Gorj, ei sunt cei care hotărăsc. Fiecare primar va avea un cuvânt de spus. Candidatul care va dori să vină cu lista de primari în spate. Și eu îmi doresc, și toată lumea își dorește, cum așa ceva? Deci noi primari de 20 de ani nu avem niciun cuvânt de spus vis-a-vis de aceste candidaturi, vis-a-vis de oamenii pe care îi trimitem în Parlament? La alegerile de anul acesta PSD trebuie să țină foarte - foarte mare cont de vocea primarilor.

Vizualizări: 670

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: