Bucurescu, făcut dobitoc şi derbedeu de şefii din minerit

Făcut în toate felurile, de la „dobitoc” la „derbedeu” şi „nesimţit”, în convorbirile telefonice purtate de inculpaţii din dosarul ce vizează modernizarea drumului de la Miculeşti la Ştiucani, primarul Sorin Bucurescu se declară uimit de cum era „apelat” de cei pe care îi credea cel puţin cu bun simţ faţă de el, dacă nu un pic mai atenţi cu vorbele rostite.

Unul dintre inculpaţi, Nicolae Giuran, este naşul primei soţii a edilului, primarul spunând că nu s-ar fi aşteptat niciodată de la acesta să îl catalogheze în acest fel. Bucurescu spune că ştia că nu este iubit de cei trimişi acum în spatele gratiilor, dar afirmă că el a dorit doar ca drumul să fie în condiţii cât mai bune şi nimic mai mult. „Mă bucur că m-au făcut aşa pentru că asta e dovada clară că nu am băut nici măcar un pahar de apă cu oamenii ăştia. Nu mă supăr, din contră, o s-o ţin tot pe a mea. Să pună banii la loc, pentru că au de unde, şi să facă drumul aşa cum trebuia. Eu asta am cerut de la început. Nu am avut nimic de împărţit cu nimeni. Eu nu-mi permit nici pe o uliţă mai retrasă să fac un drum aşa prost ca ei, fără pietriş şi balast, iar ei şi-au bătut joc de un drum judeţean, ceea ce e inadmisibil. De Giuran îmi părea rău la început, dar acum, după ce am văzut cum a vorbit despre mine, nu mai am nici un fel de regret.  Fiecare să tragă după fapte, iar mie să-mi facă drumul pentru că altă legătură cu Motru noi nu avem. Îmi pare rău că nici domnul Hanu nu m-a sprijinit în demersurile de a face drumul. Se putea implica şi dumnealui pentru că o parte din şosea e pe raza municipiului Motru, dar am fost lăsat singur în această luptă”, spune Bucurescu.

……………………….

DOMN: Apărurăm în “Panduru”.

GIURAN NICOLAE: Ee.

DOMN: Citişi?

GIURAN NICOLAE: Nu, da-mi spusă, îmi spusă A.

DOMN: Îhî.

GIURAN NICOLAE: Păi ce, era de aşteptat cu nesimţitu’ ăla.

DOMN: Da, ăla a trimis imediat la presă.

GIURAN NICOLAE: Derbedeuăla, da. Vezi să faci, să, că vreau să ne uităm neapărat p-ăla, F.

DOMN: Îhî.

……………………….

GIURAN NICOLAE: Bă, cred c-ai putea să vii că nu-i ăsta acia, nu veni dobitocu’ ăla de primar, numai că ştii ceva? Trimisă după un de-ăsta, un buldoexcavator din ăla să sape să vadă stratu’ de piatră spartă, auzi. Nesimţiţii ăştia, bă!

FLUERĂTORU CRISTEA: Păi şi ce, Niki, sunt zonele ălea că doar se vede unde sunt.

GIURAN NICOLAE: Nu le mai ştiu nici ăştia. Mă, da’ fii atent, tu ai, tu ai proiectu-n care se, se precizează tonaju’ maxim pă, pă drumu’ ăsta?

FLUERĂTORU CRISTEA: Da, mă, da.

GIURAN NICOLAE: Păi cum, mă?

FLUERĂTORU CRISTEA: Îl are, mă, şi Bucurescu.

GIURAN NICOLAE: Păi nu-l are, mă, nu vezi că nu veni cu el şi eu mă cert cu ăsta, cu expertu’ ăsta, nu, dom’le, nu trebuie restricţionat, ce tot spuneţi voi de drum? Poa’ să circule orice maşină p-acia.

FLUERĂTORU CRISTEA: Nu e adevărat.

Vizualizări: 224

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: