Bucurescu, nervos la instanță pe „minciunile” CEO

Primarul Sorin Bucurescu și-a cam ieșit din pepeni marți la termenul din procesul în care este inculpat împreună cu omul de afaceri Mihai Rămescu, soția acestuia, Maria, precum și cu o fostă angajată a Primăriei Slivilești, Alexandra Loghin. Edilul s-a enervat după ce a văzut la dosar un răspuns pe care Complexul Energetic Oltenia l-a înaintat instanței în baza unei solicitări formulate chiar la cererea sa.

CEO, ca moștenitoare a fostei Societăți Naționale a Lignitului Oltenia, trebuia să explice instanței dacă și-a respectat angajamentele luate cu un deceniu în urmă față de autoritățile locale, atunci când a fost aprobat un plan de amenajare a teritoriului în baza căruia urmau să fie făcute exproprieri în satul Știucani. CEO a răspuns că și-a îndeplinit toate promisiunile sau lucrează la onorarea acestora, ceea ce obliga autoritățile locale la aprobarea Planului Urbanistic General și la instituirea unor restricții de construire în zonă.

Ameninţă cu plângerea penală

Bucurescu spune că promisiunile nu au fost respectate și, ca urmare, înțelegerea cu SNLO a picat, instanței fiindu-i prezentate răspunsuri neadevărate.  „E vorba de Planul de Amenajare a Teritoriului Inter Comunal, în baza căruia noi trebuia să elaborăm Planul Urbanistic General și să instituim restricții pentru a se mai construi în zonă. Când le-am aprobat PATIC-ul celor de la SNLO le-am pus condiții, să repare un drum, să facă rețea de apă, canalizare, probleme ale oamenilor să fie rezolvate, în caz contrar planul nu e aprobat. Ei vin acum și spun că au realizat acele obiective, dar nu prezintă acte. Să arate procesele verbale pentru că știe toată lumea că nu e apă în sate, nu e canalizare, drumul 673 nu e făcut nici acum. Au trimis în schimb adresă la instanță că ei s-au achitat de sarcini. O să le fac plângere penală, o să vadă ei, pentru că nu poți trimite asemenea minciuni cu ștampilă și semnătură. Consilierul care reprezintă CEO în acest proces, dl. Turcitu, el a semnat minciunile astea și pe el o să-l reclam. Nu a vrut nimeni din CEO să semneze pentru prostiile de acolo și s-a găsit Turcitu s-o facă. El nici nu avea dreptul să dea răspunsul la instanță pentru că eu am formulat cererea către EMC Roșiuța. O să vadă el consecințele pentru că miercuri vin la Târgu Jiu și depun plângere la Parchet pentru că nu se poate să vii cu asemenea minciuni la instanță. Eu ani de zile nu am putut să fac nimic în comună din cauza lor, a celor de la minerit, iar el vine și îmi bagă minciuni în dosar”, a declarat Bucurescu, la finalul ședinței de judecată el având și o ceartă pe holurile instanței cu reprezentantul CEO, reproșându-i că a mințit în adresa respectivă.

Fostul director Creţan, audiat

Termenul de marți l-a adus la instanță și pe fostul director al EMC Motru, Vasile Crețan, care a fost audiat în calitate de martor în dosarul respectiv. Crețan este una dintre persoanele condamnate în alt dosar pentru că SNLO nu a făcut drumul dintre Miculești și Știucani, drum pentru care Bucurescu se luptă și acum ca să îl vadă asfaltat. Fostul director a explicat instanței, printre altele, nu doar cum stăteau lucrurile în privința PATIC-ului, ci și a nevoii de terenuri pe care mineritul o avea în zona comunei Slivilești.

Conform lui Crețan, exploatarea minieră din zonă ar fi înregistrat pierderi de 500.000 de lei lunar dacă nu cumpăra proprietatea lui Rămescu. În plus, o parte din terenul lui Rămescu fusese deja afectat de alunecarea unei halde de steril, cam cum se întâmplă acum la Alunu în Vâlcea. Crețan a mai spus și că a văzut personal construcția aflată pe terenul luat de SNLO, asta în condițiile în care procurorii susțin că nu ar fi existat o asemenea construcție și că omul de afaceri ar fi ridicat ulterior o clădire doar pentru a primi despăgubiri de 668.000 de lei de la minerit. Următorul termen în dosar a fost fixat pentru mijlocul lunii septembrie, până atunci CEO având la dispoziție o vară întreagă pentru a prezenta probe că și-a realizat promisiunile făcute autorităților locale din Slivilești, lucru imposibil de demonstrat însă întrucât toată lumea știe că obiectivele respective au fost realizate cel mult „pe hârtie”.

Vizualizări: 5,469

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: