CEO pierde procesele cu foștii angajați. Ce lider de sindicat ar putea fi reangajat!

Complexul Energetic Oltenia pierde procese pe bandă rulantă cu foștii angajați. După ce liderul de sindicat Gheorghe Peptan a câștigat, în instanță, salariile la zi în perioada în care a fost concediat și reîncadrarea, magistrații le-au mai dat celor de la CEO o veste proastă. Și Corneliu Gârjoabă a câștigat procesul. În cazul său, decizia poate fi atacată cu apel, lucru pe care juriștii companiei l-au și făcut deja.

Tribunalul Gorj a decis să-i dea câștig de cauză fostului lider de sindicat din cadrul CEO, Corneliu Gârjoabă. Astfel că judecătorii au anulat decizia de concediere, în primă fază, și au dispus reangajarea sindicalistului. „Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Complexul Energetic Oltenia. Constată nulitatea absolută a deciziei de concediere înregistrată în registrul special sub nr.3143 din 05.12.2016. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei de concediere. Obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu 05.12.2016 până la data reintegrării efective. Obligă pârâta la virarea către bugetul de stat a contribuţiilor aferente drepturilor salariale cuvenite acestuia”, este decizia Tribunalului Gorj.

„Am primit bucuros vestea de la instanță”

Corneliu Gârjoabă a explicat și unde au greșit foștii săi șefi atunci când l-au concediat. „De cum m-au băgat în preaviz, au greșit. Nu au făcut încetarea de preaviz de 20 de zile, deoarece pe data de 1 septembrie, când m-am întors la serviciu după concediu, ei deja m-au și pus în preaviz. Am pus data de 1 septembrie pe înștiințare. Dacă erau băieți deștepți, puneau preavizul din a doua zi. Am primit bucuros vestea de la instanță. S-a demonstrat că dacă se umblă cu răzbunări, nu au câștig de cauză”, a explicat Corneliu Gârjoabă.

Vrea să revină la Tehomir

Înainte de a fi dat afară, Corneliu Gârjoabă lucra la Tehomir. El a mai încercat să revină la CEO. A susținut concurs pentru postul de director al Direcției de Resurse Umane, însă nu a fost selectat.  „Am de primit în jur de 280 de milioane de lei vechi net. Mi-am făcut calculele și e foarte simplu. Să vedem în cât timp va fi încadrarea. O să merg cu ei până în pânzele albe. Ar trebui să mă întorc pe postul de inginer producție, la mina Tehomir”, a mai declarat sindicalistul.

Peptan își așteaptă banii

Un alt sindicalist care a câștigat procesul cu producătorul de energie este Gheorghe Peptan. El are acum o decizie definitivă, emisă de Curtea de Apel Craiova, prin care CEO este obligat să-i dea bani și să-l reangajeze. „Până marți după-amiaza eu trebuie să primesc banii, iar de miercuri, hotărârea va deveni executorie. M-au contactat deja mai mulți lideri de sindicat care au fost dați afară în 2015. Au fost aruncați în stradă pe nedrept și eu sunt decis să îi reprezint la Curtea de Apel Craiova”, a declarat sindicalistul Gheorghe Peptan. În total, ar fi vorba despre peste 100 de persoane care s-ar regăsi în această situație.

Galerie foto


Vizualizări: 6,938

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: