Câinii latră, ursul merge

În timp ce pe ecranele televiziunii ajunse partid, vorba unui jurnalist bătrân, nu ştiu dacă şi bun, se perindă tot felul de comentatori care-şi dau cu părerea despre cea mai tare ştire a anului, arestarea lui Sorin Ovidiu Vântu, în sate oamenii-şi văd de treburi. Culesul porumbului, tăiatul cocenilor şi treieratul florii soarelui sunt mai importante pentru mulţi oameni decât jocurile şi scenetele puse la cale în Bucureşti. Ei ştiu bine că nimeni nu le va umple căpisterea cu făină sau ceaunul cu mălai dacă stau şi cască gura. Cele câteva căruţe cu ştiuleţi de porumb adunate de pe câmpurile care nu arată ca-n Europa şi nici măcar ca în epoca comunistă îi ajută să treacă de bine de rău încă o iarnă, către firul ierbii anului viitor. Cei care trăiesc exclusiv din munca câmpului n-au treabă nici cu Vântu, nici cu Băsescu, nici cu Boc, nici cu Patriciu, nici cu Ponta şi nici cu Voiculescu, personaje create de televiziuni şi rămase tributare lor. Cine a mai văzut un politician plin de grija norodului umblând cu ciracii lui politici pe tarlale să vadă cu ochii lui cum trăieşte poporul- Cine a mai văzut un politician poposind într-un sat prăfuit şi uitat de Dumnezeu pe harta României- Eu unul n-am văzut! I-am văzut în schimb pe toţi înghesuindu-se la porţile televiziunilor şi arătându-se plini de îngrijorare asupra eventualei tendinţe de alterare a democraţiei, condamnând corupţia pe care toţi o tolerează de ani de zile sau  aruncând cu rahat unii în alţii sperând într-un procent mai mare în sondaje. De ce fug politicienii de oameni! Unul dintre proaspeţii miniştri ai agriculturii, şi l-am anumit aici pe Tabără, nici nu şi-a găsit bine scaunul de sub fundul ministerial că s-a şi apucat să ameninţe cu amenzi de 60 de euro pentru fiecare ha nelucrat. Dacă personajul ar fi enumerat toate facilităţile pe care politica românească le-a creat pentru lucrătorii pământurilor, dacă guvernul pe care-l reprezintă în relaţia cu ţăranii s-ar fi achitat la timp de sarcinile pe care le-a avut atunci când a trebuit să facă plăţile subvenţiilor dacă… atunci aş fi zis. Uite un ministru cu vână care vrea să pună la punct agricultura românească! Dar aşa să vii doar după câteva zile de la numire şi să-i ameninţi cu amenzile după ce ştii că nu numai că n-ai făcut nimic pentru bieţii oameni, dar i-ai mai şi încurcat mi se pare lipsă de respect pentru cei mai năpăstuiţi membrii ai acestui popor. Ministru Tabără vrea să micşoreze corupţia din agricultură dând cu parul în ţărani! Păi cine stimabile domn să muncească terenurile din moment ce cheltuielile cu înfiinţarea şi recoltarea unei culturi sunt mult mai mari decât preţul de vânzare al acelei producţii-  Să nu ştie ministru că legea în agricultură n-o face el şi nici guvernul ci marii latifundiari care au luat în arendă pământurile- Să nu ştie ministru că latifundiarii care sunt în fiecare judeţ n-au nici un fel de obligaţii faţă de proprietarii de la care au luat pământ în arendă şi le dau cât vor, cum vor şi când vor atâta cât să le ajungă de-o colivă- Să nu ştie ministru că legea arendei e şchioapă şi făcută doar pentru apărarea drepturilor arendaşilor- Să nu ştie ministru că până şi rezerva de cereale a statului se achiziţionează tot de la arendaşi- Să nu ştie domnia sa că  ultima generaţie de ţărani are vârsta domniei sale şi nu mai este capabilă să muncească decât cu sapa şi secera- Dacă nu ştie înseamnă că nu i-ar strica măcar lui o vizită în capul tarlalei să vadă cum se  descurcă micii fermieri prinşi în menghina arendaşilor!

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: