Călcat de tren exact sub Pasarelă

A murit călcat de tren, asta e tot ceea ce se ştie despre un bărbat din Arcani care miercuri noaptea şi-a găsit sfârşitul în apropierea gării din Târgu Jiu, rudele şi prietenii având convingerea că acesta nu ar fi încercat să se sinucidă, în ciuda greutăţilor de zi cu zi. În schimb, în lipsa unei maşini de la medicina legală, poliţiştii au fost nevoiţi să pună cadavrul într-un cearşaf şi să îl înghesuie în portbagajul maşinii lor, pentru a nu lăsa trupul neînsufleţit pe calea ferată.

Poliţiştii de la TF au trebuit să fie şi „ciocli” după cum singuri au recunoscut, în lipsa unei maşini şi a reprezentantului serviciului de medicină legală, care nu a venit să ridice cadavrul de pe calea ferată. Iniţial identitatea bărbatului nu era ştiută, dar la faţa locului au venit destul de repede prieteni care l-au recunoscut. Aceştia au spus că Alin Berca are 47 de ani şi că în ultima vreme îşi pierduse familia, în urma divorţului. Acesta nu mai avea nici locuinţă, iar de lucrat lucra pe unde apuca, ţinând contabilitatea unor baruri, culmea, din zona gării. Miercuri noaptea nişte amici l-au văzut pentru ultima dată, aceştia fiind convinşi că totul a fost un accident, nu o încercare de sinucidere. „El a fost prieten cu mine, că am jucat amândoi fotbal la diferite echipe din oraş înainte de 1990. Acum cred că a venit pe calea ferată şi s-a împiedicat de bordura aia înaltă, din ce-mi dau eu seama. Are şi plasa rămasă între şinele de cale ferată şi nu cred că ar fi vrut să se sinucidă. Rămăsese fără familie în ultime, dar nu cred că s-ar fi aruncat el acum. Nu ne-a spus vreodată că ar fi vrut să facă aşa ceva”, spunea Tică Draga, un amic al celui decedat. Un alt bărbat venit acolo a menţionat şi el că Berca îşi căuta o locuinţă, iar o femeie care a mărturisit că i-a spart inclusiv lemne acasă, a menţionat că nu crede nici ea în varianta sinuciderii.

Mecanicul nu a putut să îl vadă

Bărbatul a fost lovit în plin de un tren accelerat care a trecut pe calea ferată imediat după ce o locomotivă făcuse o manevră în zonă. Mecanicul Virgil Partenie a rămas uimit când a aflat că pe calea ferată este un bărbat mort, acesta spunând că nu a văzut pe nimeni prin zonă. „Eu făcui manevre pe aici şi nu îl văzui până veni trenul de la Timişoara. Când veni trenul eu plecai şi nu mai stătui aici, dar pe el eu nu l-am văzut, de asta mă şi mir că a fost lovit atât de urât”, spunea mecanicul. Spusele sale au fost întărire de şeful Poliţiei TF Târgu Jiu, subcomisarul Daniel Brotea, care a menţionat că mecanicul trenului nu prea avea posibilitatea să îl vadă pe Berca. „Trenul accelerat venea de la Timişoara spre Târgu Jiu, iar la trecerea de pasaj pietonal cu calea ferată un pieton a fost lovit. Mecanicul trenului nu l-a văzut pentru că acolo este şi o curbă şi totul a fost din scurt, trenul având şi viteză. Oricum, zona este semnalizată, prezenţa oamenilor este interzisă, dacă unii dintre cei care trec pe acolo nu se asigură, se mai întâmplă şi astfel de evenimente neplăcute”, a menţionat poliţistul.

Recunoscut de frate

Aproape de miezul nopţii, la sediul Poliţiei TF din Târgu Jiu s-a prezentat un bărbat care era convins că mortul îi este frate, lucru care s-a şi dovedit a fi real în cele din urmă. „M-a sunat cineva şi mi-a zis că frate-miu ar fi mort şi normal că nu am putut să cred aşa ceva. Atunci am sunat eu de pe telefonul meu pe telefonul lui mobil şi mi-a răspuns cineva care s-a recomandat ca fiind de la Poliţie şi mi-a spus că proprietarul aparatului nu mai e în viaţă. Am discutat despre haine şi aspectul fizic şi mi-am dat seama că mortul e frate-miu. Nu mi-a spus niciodată că ar recurge la un asemenea gest şi de asta nici nu cred că ar fi vrut să se sinucidă. Eu exclud o asemenea ipoteză, mai degrabă cred că a fost un accident nefericit”, spunea fratele mortului. Ieri identitatea celui decedat a fost confirmată oficial prin recunoaşterea acestuia de către rude, poliţiştii urmând să stabilească de acum încolo, deşi le va fi extrem de greu, dacă Berca s-a sinucis sau, din nefericire, este victima unui stupid accident produs într-o zonă în care, de-a lungul anilor au mai murit şi alţi gorjeni, mărturie fiind crucile de acolo.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: