Călinoiu face în 2013 ce a visat în 2000

Președintele Consiliului Județean Ion Călinoiu a fost ieri în teren pentru a vedea cum merg lucrările de reabilitare a drumului județean 663 din comuna Dănești. Acest tronson de drum era singurul care nu era modernizat în această comună, iar Consiliul Județean a alocat suma de un milion și jumătate de lei pentru reabilitare.

Drumul Județean  633 leagă satele Văcarea și Barza din comuna Dănești și era singurul drum rămas nereabilitat în această localitate. Lungimea acestui tronson este de 1,85 de kilometri, lucrările au început în urmă cu trei luni și ar trebui finalizate pe data de 10 noiembrie. Investiția se realizează în baza unui acord cadru cu Întreprinderea de Drumuri şi Poduri (IDP) Gorj, valabil în perioada 2011 – 2015 şi care vizează execuţia de lucrări de întreţinere şi reparaţii a reţelei de drumuri judeţene. „Am visat încă de pe vremea când eram vicepreședinte la CJ, din anii 2000, că se va asfalta acest drum. Este bine că am reușit acum. La nivelul comunei Dănești, nu mai avem drumuri neasfaltate. Toată lucrarea este la 1,5 milioane lei, executat de IDP, după câștigarea unei licitații”, a precizat Ion Călinoiu.

Potrivit directorului tehnic al IDP lucrarea este în termen și în maxim 10 zile va fi finalizată. Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean, a fost în teren să vadă stadiul lucrărilor și este mulțumit de ce a găsit la Dănești.

Vizualizări: 202

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: