Călinoiu, nemulţumit de managementul privat

Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, dă semne că nu ar mai fi mulțumit de managementul privat de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu și chiar se arată suspicios de felul în care se fac achizițiile la această unitate spitalicească. „O să facem o analiză după un an de zile să vedem dacă se respectă caietul de sarcini și dacă sunt realizați indicatorii de performanță și dacă nu s-a întâmplat acest lucru nu o să continuăm colaborarea. Tot timpul e loc de mai bine, iar eu la întrebarea dacă sunt mulțumit niciodată nu am răspuns afirmativ”, a precizat președintele Consiliului Județean, Ion Călinoiu. „Trebuie să fie achiziționate lucruri de strictă necesitate, nu trebuie să facem achiziții de dragul achizițiilor”, a mai spus Călinoiu, precizând că unele cadre medicale sunt nemulţumite. (A.F.)

Vizualizări: 167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: