S-a aruncat în Jiu după o ceartă cu soţul

Pompierii şi poliţiştii sunt în alertă începând de duminică seara, după ce le-a fost semnalată dispariţia la Ioneşti a unei femei. Aceasta era împreună cu soţul său la o nuntă, din primele informaţii reieşind că între cei doi ar fi avut loc o discuţie contradictorie, finalul fiind unul tragic. Femeia a plecat de la nuntă şi s-a aruncat în Jiu, apele învolburate purtând-o cine ştie pe unde, trupul său nefiind găsit până acum.

Silvia Măceluică are 38 de ani şi, deşi a crescut la Ioneşti, s-a căsătorit în Mehedinţi, în comuna Grozeşti. Ea a venit la sfârşitul săptămânii trecute în localitatea natală, unde o verişoară mai îndepărtată de-a sa s-a căsătorit. Femeia a avut însă o discuţie în contradictoriu cu soţul său, după care a plecat într-o direcţie necunoscută. Cei care au văzut-o la nuntă spun că aceasta nu s-a plâns de vreo problemă deosebită. Neoficial, unii săteni susţin că bărbatul i-ar fi reproşat Silviei, mai mult în glumă, la al doilea pahar de vin băut de aceasta că „ajunge, este cam mult”, vorbe care i-au picat greu femeii la stomac. Fără să spună cuiva ceva, aceasta a părăsit gospodăria unde avea loc nunta şi dusă a fost, nimeni nefăcându-şi vreo problemă după plecarea acesteia.

Soţul nu comentează

Ulterior, un pescar a sunat la 112 şi a anunţat că a văzut o femeie care s-a aruncat în apele Jiului, descrierea făcută de acesta corespunzând celei făcute de rudele Silviei Măceluică. „Din primele verificări efectuate de poliţişti a rezultat faptul că în data de 11.04.2010, Măceluică Silvia a venit cu soţul său, M.C., de 48 ani, din comuna Grozeşti, judeţul Mehedinţi, la o nuntă, pe raza comunei Ioneşti.  Aici, au avut unele discuţii în contradictoriu, în urma cărora femeia a plecat fără să anunţe pe cineva. În urma verificărilor efectuate, se pare că semnalmentele persoanei dispărute corespund cu descrierea făcută de T.C., din comuna Brăneşti, care sesizase anterior că a observat o persoană de sex feminin în apele râului Jiu”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, subinspectorul Romina Dochian.

Imediat au fost constituite echipe de căutare a trupului neînsufleţit, însă acesta nu a fost găsit deocamdată, pompierii urmând să continue căutările până la descoperirea cadavrului. Soţul Silviei Măceluică a refuzat ieri să facă vreun comentariu despre cele întâmplate, el spunând doar că este prea afectat de cele întâmplate pentru a putea sta de vorbă cu jurnaliştii. Bărbatul nu a negat însă discuţia contradictorie avută cu soţia sa, el participând ieri la căutările ce au avut loc pe malul Jiului. Apa învolburată şi curenţii prea puternici au făcut însă foarte grea misiunea celor două echipe de pompieri militari, aceştia promiţând că vor relua şi azi căutările, deşi prognozele meteo nu sunt tocmai favorabile unor astfel de operaţiuni.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: