Călinoiu şeful de campanie al PSD Gorj
Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj, va fi şeful de campanie electorală pentru alegerile din iunie, după cum a anunţat primarul Florin Cârciumaru. PSD îl va propune pe Călinoiu şi candidat la Consiliul Judeţean Gorj, deşi luna trecută i-a fost încetat mandatul din cauza incompatibilităţii. Biroul Electoral Central este cel care va analiza dacă această candidatură este legală sau nu.
Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj, este convins că Ion Călinoiu va ghida partidul spre izbândă. „Domnul Ion Călinoiu este şeful nostru de campanie pentru anul 2016 şi cum ne-a dus la succes în atâtea şi atâtea campanii, sunt sigur că şi de această dată ne va ghida spre izbândă şi succes”, a declarat Cârciumaru.
Călinoiu şi-a luat deja în serios rolul de şef de campanie. Joi, acesta va organiza o întâlnire cu toţi candidaţii la primării şi va desemna staff-urile de campanie pentru fiecare localitate în parte. „Noi ne-am făcut un program de campanie: am depăşit prima etapă, avem candidaţi în fiecare localitate; a doua etapă este de a stabili, în această perioadă, ce trebuie să facem la fiecare localitate în parte. De aceea, joi, vom organiza o întâlnire lărgită a Comitetului Executiv cu toţi candidaţii, cu toţi reprezentanţii organizaţilor din teritoriu, unde vom stabili programul concret de organizare al activităţii noastre politice. Va fi prezentat bugetul pentru fiecare localitate în parte, ce este permis şi ce nu este permis, ca să nu facem greşeli. În fiecare localitate vom desemna un staff, care să ştie ce are de făcut”, a declarat Ion Călinoiu.
Ion Călinoiu va deschide lista de consilieri judeţeni a Partidului Social Democrat, deşi luna trecută i-a fost încetat mandatul din cauza incompatibilităţii. Florin Cârciumaru speră ca verdictul justiţiei să-i fie favorabil lui Ion Călinoiu. „Nu mi-am pus problema ca domnul Călinoiu să nu mai candideze. Eu consider că domnul Călinoiu îşi va rezolva problema pe care o are şi poate să fie în continuare pe lista de consilieri judeţeni”, a declarat Florin Cârciumaru. Reprezentanţii Instituţiei Prefectului susţin că Biroul Electoral Central va avea de spus ultimul cuvânt în acest caz.
Vizualizări: 381
Distribuie Trimite pe WhatsApp