Campionat Naţional de Rallycross la Preajba, de Sărbătoarea Narciselor

Primăria Târgu-Jiu organizează duminică o nouă ediţie a Sărbătorii Narciselor la Preajba. Cu acest prilej, vor fi organizate mai multe concursuri sportive. Este vorba despre ciclism, cross şi fotbal. Ca o noutate, începând din acest an, la Preajba se organizează Campionatul Naţional de Rallycross, competiţia de maşini desfăşurându-se până acum doar la nivel judeţean. La acest eveniment sunt aşteptaţi circa 30 de sportivi din România. Societatea care asigură transportul în comun pe raza municipiului Târgu Jiu va introduce pe traseu patru mijloace de transport, cu posibilitate de suplimentare.

Sărbătoarea Narciselor va debuta cu o slujbă religioasă şi va culmina cu un spectacol de muzică populară susţinut de Şcoala Populară de Artă. La orele prânzului va avea loc un program de muzică de promenadă cu Fanfara „Armonia”, precum şi premierea câştigătorilor Campionatului Naţional de Rallycross. Acest campionat va începe sâmbătă cu antrenamente libere şi desfăşurarea manşei I şi manşei a II-a. Duminică, se va desfăşura manşa a III-a de concurs. Competiţia este organizată de clubul sportiv ACS Raideri în colaborare cu ACS Autocorex, în parteneriat cu Primăria Târgu Jiu. „La eveniment sunt aşteptaţi 30 de sportivi licenţiaţi din România, care vor participa la 10 clase de specialitate rallycross/autocross, cu autoturisme şi maşini buggy. Competiţiile de rallycross şi autocross buggy sunt foarte spectaculoase deoarece participă mai multe maşini în acelaşi timp pe un circuit cu suprafaţă de macadam. Duminică, în pauza dintre manşe se va organiza o tombolă, iar cei 10 câştigători vor simţi senzaţia dintr-o maşină de rallycross sau buggy, după festivitatea de premiere. La această competiţie estimăm un public de peste 2000 de persoane”, a declarat Raimonda Dunăvăţu, reprezentant ACS Raideri.
Gorjenii care vor dori să ajungă, duminică, la Sărbătoarea Narciselor de la Preajba vor avea la dispoziţie mijloace de transport în comun, care vor circula după un program special, în intervalul 10.30-22.30, la o frecvenţă de 15-20 de minute. Conducerea Transloc spune că există posibilitatea de suplimentare a mijloacelor de transport în condiţiile în care există un aflux de călători.

Vizualizări: 437

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: