Canalizare în patru sate din Bălăneşti

Patru sate din localitatea Bălăneşti se vor putea bucura de canalizare. Investiţia va fi gata până la sfârşitul acestui an. Proiectul prevede realizare a 11 kilometri de reţea de canalizare şi este finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Satele Voiteştii din Deal, Voiteştii din Vale, Bălăneşti şi Glodeni sunt cele în care va fi implementat sistemul de canalizare până în luna decembrie. Este doar unul dintre cele trei proiecte importante obţinute de Primăria Bălăneşti. „Avem de finalizat unele investiţii pe fonduri guvernamentale şi europene. Recepţia va fi în cursul acestei săptămâni la modernizarea aşezământului cultural din satul Voiteştii din Vale. Până la sfârşitul acestui an, sperăm să finalizăm şi cei 11 kilometri al sistemului de canalizare, cât şi reabilitarea podului de la Ohaba, iar pe fonduri europene, recepţia Căminului Cultural din Glodeni”, a transmis primarul Ovidiu Pungan.

Edilul dă asigurări că toate investiţiile obţinute prin PNDL vor fi finalizate peste câteva luni: „În proporţie de peste 70%, investiţiile pe PNDL 2 sunt finalizate. Cele trei investiţii, infrastructura, reabilitarea drumului din satul Blidari, cât şi celelalte drumuri de interes local, mărirea capacităţii sursei de apă şi mărirea şi modernizarea podului de la Ohaba, vor fi finalizate”.

 Amenzi greu de recuperat

Un capitol greu este al amenzilor. Cu greu reuşesc autorităţile să-i facă pe localnicii care au primit sancţiuni să le şi plătească, iar sumele sunt importante. „Aproape 200 de mii de lei este suma din amenzi. Cu aceste amenzi se constituie şi bugetul local şi trebuie să conştientizeze oamenii că trebuie să-şi plătească datoriile. Este cea mai mare problemă. Nu reuşim să ne întâlnim cu ei. Unii sunt plecaţi, nu mai figurează cu domiciliul pe raza localităţii. În proporţie de 80%, banii sigur se vor strânge”, a mai explicat primarul din Bălăneşti.

Vizualizări: 803

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: