Când se stabilește programul din play-out-ul Ligii 2

Etapa a 21-a a Ligii 2 a pus punct sezonului normal al ediției 2020/2021 care nu a inclus decât turul, dată fiind situaţia de pandemie. De acum, campionatul va fi împărţit în trei, primele șase clasate urmând să lupte în zece etape în play-off, pentru promovare, iar următoarele 14 echipe să fie împărțite în două grupe de play-off, în care obiectivul principal este evitarea retrogradării  şi vor mai avea doar șase partide de desfășurat.

”FC U” Craiova, Dunărea Călărași, CS Mioveni, Rapid, FK Csikszereda și ASU Poli merg în play-off-ul Ligii 2 şi luptă pentru promovare, în timp ce Farul Constanţa, ACS Viitorul Târgu Jiu, Petrolul Ploieşti, Metaloglobus Bucureşti, Universitatea Cluj, SCM Gloria Buzău, Concordia Chiajna, Fotbal Comuna Recea, Ripensia Timișoara, Unirea Slobozia, CSM Reșița, CSM Slatina, Pandurii Târgu Jiu și Aerostar Bacău vor juca în play-out pentru evitarea retrogradării.

Pe baza clasamentului final la finalul sezonului normal, locurile ocupate de echipe determină cele două grupe de play-out. Astfel, în Grupa A vor merge echipele clasate pe locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18 și 19, adică Farul Constanţa, Metaloglobus Bucureşti, Universitatea Cluj, Fotbal Comuna Recea, Ripensia Timișoara, CSM Slatina și Pandurii Târgu Jiu.


În Grupa B vor intra ocupantele pozițiilor 8, 9, 12, 13, 16, 17 și 20, adică ACS Viitorul Târgu Jiu, Petrolul Ploieşti, SCM Gloria Buzău, Concordia Chiajna, Unirea Slobozia, CSM Reșița și Aerostar Bacău.

Tragerea la sorţi a programului play-out-ului Ligii 2 va avea loc în data de 29 martie, de la ora 11:00, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, după cel al play-off-ului.

Procedura de stabilire a programului de disputare a play-out-ului se va face pe baza Tabelei Berger pentru opt echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți. În urne se vor introduce bile cu numere doar de la 1 la 7, prin eliminarea bilei cu numărul 8 fiind posibilă asigurarea unui număr de meciuri egale în deplasare şi acasă (câte trei din fiecare) pentru cele şapte participante în fiecare grupă. Extragerea se va face în ordinea clasării la finalul sezonului normal.

Rezultate etapa 21 Liga 2:

Metaloglobus Bucureşti – Rapid  2-4

Dunărea Călăraşi – Viitorul Târgu Jiu 2-1

Universitatea Cluj – Petrolul Ploieşti 1-2

Concordia Chiajna – ASU Politehnica Timișoara 2-0

CS Mioveni – Aerostar Bacău  5-1

CSM Reșița – U Craiova 1948 SA 0-2

FK Csikszereda – CSM Slatina 1-0

Ripensia Timișoara – Fotbal Comuna Recea 0-0

Pandurii Târgu Jiu – Unirea Slobozia 1-0

Clasament Liga 2 la finalul sezonului, după desfășurarea etapei a 21-a:

1. U Craiova 1948 SA 19 9 8 2 30-15 35 puncte

2. Dunărea Călăraşi 19 10 4 5 25-22 34

3. CS Mioveni 19 9 6 4 23-11 33

4. Rapid 19 10 3 6 33-28 33

5. FK Csikszereda 19 9 5 5 23-15 32

6. ASU Politehnica Timișoara 19 8 8 3 18-14 32

7. Farul Constanţa 19 9 5 5 24-18 32

8. ACS Viitorul Târgu Jiu 19 10 2 7 32-27 32

9. Petrolul Ploieşti 19 9 4 6 30-16 31

10. Metaloglobus Bucureşti 19 9 3 7 25-15 30

11. Universitatea Cluj 19 9 2 8 20-19 29

12. SCM Gloria Buzău 19 6 8 5 21-20 26

13. Concordia Chiajna 19 6 6 7 21-18 24

14. Fotbal Comuna Recea 19 6 5 8 29-29 23

15. Ripensia Timișoara 19 6 4 9 15-30 22

16. Unirea Slobozia 19 5 4 10 15-26 19

17. CSM Reșița 19 5 4 10 10-26 19

18. CSM Slatina 19 4 3 12 17-25 15

19. Pandurii Târgu Jiu 19 3 4 12 18-37 13

20. Aerostar Bacău 19 2 4 13 19-37 10

Vizualizări: 378

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: