Victorie fantastică pentru tricolori în fața Ungariei

România U21 a bifat o victorie foarte importantă la EURO U21 chiar împotriva gazdei turneului, Ungaria U21, Scorul a fost 2-1 deși brigada de arbitri a avut o serie de erori de arbitraj împotriva României.

Naționala U 21 pregătită de Adrian Mutu a început mai greu derby-ul  grupei, așa cum a numit chiar selecționerul acest meci. Mutu n-a vrut să schimbe niciun jucător din meciul cu Olanda, scor 1-1, și a lăsat același prim „11”, mizând pe evoluția foarte bună a jucătorilor săi în primul meci al grupei. Elevii lui Adrian Mutu au început ratat pe finalul primei reprize prin George Ganea și Ciobanu, care au ratat cele mai importante ocazii.

Când mai erau trei minute până la pauză, atacantul Szoke a văzut al doilea cartonaș galben și a fost trimis la cabine după un fault dur asupra lui Ciobotariu. După revenirea de la vestiare, România U21 a devenit victima arbitrilor, după cum a informat Pro Sport, mai întâi în minutul 50, când Ciobanu a fost faultat clar în careu, dar arbitrul belgian Lawrence Visser a dat doar aut de poartă şi apoi, şase minute mai târziu, Haruț a fost  faultat în bandă, dar arbitrul a lăsat jocul să continue și ungurii au scăpat pe contraatac, reușind să deschidă scorul prin Csonka. Cu toată opoziția arbitrilor, România a revenit în meci în minutul 69 cu un eurogol marcat de Mățan de la 15 metri direct sub bară.

„Tricolorii” au continuat să atace și au reușit să dea lovitura în minutul 87, când Pașcanu a apărut perfect în centrul careului și a împins mingea în poartă, deși a fost și ținut de tricou din spate.

Mutu a reacționat imediat și le-a transmis un singur lucru elevilor săi pentru ultimele minute: „Haideți, jucați cu inima”. Au jucat cu inima și tot cu inima a scos și Vlad mingea care se îndrepta spre poartă în  ultimul minut de joc.

După acest meci România a devenit liderul grupei, cu 4 puncte.

Vizualizări: 1,152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: