Când va fi instalat noul selecţioner al României!

Federaţia Română de Fotbal şi-a făcut calculele pentru numirea unui nou selecţioner şi a anunţat data până la care se vor finaliza discuţiile. Deocamdată FRF încearcă pista Dan Petrescu pentru postul de selecţioner al României.

A avut loc deja prima discuţie dintre Dan Petrescu şi FRF, reprezentată de Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă. Aceştia s-au întâlnit la Cluj şi au vorbit despre posibilitatea ca antrenorul să plece de la CFR şi să aleagă naţionala României. Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, a dezvăluit detalii de la discuţia cu Dan Petrescu. "Nu pot da un pronostic, nu pot da un procent. Sunt optimist de felul meu, aşa că v-am răspuns. Nu mergeam la Cluj să ne aflăm în treabă. Am ochit plus valoarea pe care ne-o poate aduce un antrenor de valoare. Nu avem un termen limită, dar am vrea să terminăm tot până înainte de vacanţa de sărbători, pe 23-24-25 decembrie. Până de Crăciun să avem un selecţioner. Aşa ne dorim", a anunţat oficialul FRF pentru Telekom Sport.

Atunci când va fi instalat, noul selecţioner va şti, deja, adversarele din Liga Naţiunilor, următoarea competiţie a tricolorilor, după ratarea "barajului" pentru Campionatul Mondial din 2022.

Vizualizări: 1,079

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: