Când va fi renegociat noul CCM la CE Oltenia

Sindicatele și administrația au parafat noul contract colective de muncă pentru cei aproape 13.000 de salariați ai Complexului Energetic Oltenia. Asta deși mai erau neconcordanțe între părțile aflate la masa negocierilor. Starea de urgență a făcut imposibilă continuarea discuțiilor, astfel că sindicatele au semnat, cu condiția ca negocierea unui act adițional să fie reluată în 15 zile de la ridicarea stării de urgență.

Nimeni nu știe cât va dura starea de urgență în România, cauzată de epidemia de coronavirus. Ar putea dura luni, chiar și mai bine de un. Sindicatele au preferat să semneze Contractul Colectiv de Muncă pentru a obține unele drepturi acum.

“La încheierea negocierilor și semnarea noului CCM, angajații Complexului Energetic Oltenia vor beneficia de prime majorate. Este vorba de o creștere de la 1100 de lei la 1300 de lei. A fost, de asemenea, majorată cota de cărbune de la 600 de lei la 1080 de lei. S-a mai stabilit ca valoarea tichetelor de masă să crească de la 15 la 20 de lei pe zi. În plus, valoarea unui voucher de vacanță va fi în final de 2.230 de lei”, a transmis Sindicatul Mine Energie Oltenia.
Va mai fi și un adaos lunar de 500 de lei. Va fi creat și un fond de promovare, reglare, armonizare.

În CCM a fost adăugat art 212, care spune: “În termen de 15 zile de la încetarea stării de urgență, părțile convin să negocieze un act adițional la Contractul Colectiv de Muncă, prin care vor fi reglementate aspecte privind salarizarea, anexe la contract, etc”.

Vizualizări: 6,555

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: