Caravana PP-DD, duminică în Gorj

Caravana Partidului Poporului – Dan Diaconescu va trece duminică, 18 mai 2014, prin 15 localităţi din Gorj. Simona Allice Man – preşedinte al PP-DD şi candidat pe Colegiul 2 Senat Gorj, va fi însoţită şi susţinută de trei deputaţi ai partidului: Liliana Mincă (Botoşani), Ştefan Dalcă (Arad) şi Niculina Mocioi (Gorj), dar şi de membrii şi simpatizanţii partidului.

Candidatul Simona Allice Man se va întâlni la ora 10.00 cu localnicii din Novaci şi va fi prezentă la o mare sărbătoare locală, „Urcatul oilor la munte”. „Tradiţiile de la Novaci sunt cunoscute în toată ţara şi chiar peste hotare. Mi-am dorit mult să particip la această sărbătoare şi mă bucur că am acest prilej”, a spus Simona Allice Man, candidatul PP-DD Gorj pe Colegiul 2 Senat.

Începând cu ora 12.00 caravana PP-DD va străbate traseul Crasna, Săcelu, Albeni, Jupâneşti, Bărbăteşti (ora 14.00), Săuleşti, Turburea, Ţânţăreni, Brăneşti (ora 16.00), Plopşoru, Urdari, Fărcăşeşti, Bîlteni (ora 18.00), urmând să se încheie la ora 18.30, la Rovinari.

Biroul de presă al PP-DD

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: