Ultimul subiect la modă în presa cu miros de cărbune şi nu numai este legat de posibila sau  imposibila privatizare, mai mică sau mai mare a termocentralelor şi producătorilor de cărbune după ce ele vor fi adunate într-un fel de “Electră” din care va lipsi Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Punerea la un loc a celor trei complexuri energetice de la Craiova, Turceni şi Rovinari la care se adaugă SNLO, sau mă rog, ce va mai rămâne viabil din SNLO, are drept scop formarea unei entităţi economice care să fie în stare să reducă din pierderile, unele istorice, înregistrate de fiecare societate în parte prin plata la bugetul statului a datoriilor restante şi prin înlesnirea accesului la bani româneşti şi europeni pentru modernizarea fără de care niciuna dintre cele patru entităţi nu va mai putea funcţiona peste puţin timp. Nu cred că se va reuşi acest lucru în condiţiile în care producătorii mărfii, cărbune sau curent, nu vor învăţa să funcţioneze după regulile de piaţă în care o marfa vândută trebuie încasată indiferent ce probleme sociale are cumpărătorul şi indiferent cine este acesta. Un al doilea motiv pentru care nu cred că se va atinge scopul acestei alipiri este legat de faptul că nici în noua structură contractele de achiziţii care reprezintă cea mai mare parte din cheltuieli (dacă nu punem la socoteală cheltuielile cu investiţiile) nu se vor încheia şi nu se vor derula altfel decât până acum; adică luăm de unde este mai scump pentru că acolo este omul nostru şi el trebuie să câştige fapt pentru care avem grijă să facem un caiet de sarcini care să i se potrivească doar lui. Caietele de sarcini pentru achiziţii sunt făcute în aşa fel încât să păstreze un anume circuit al firmelor, aproape totdeauna aceleaşi, şi să nu lase un nou venit să strice piaţa. Pentru cei din urmă există totdeauna un motiv legal al refuzului legat de lipsa de experienţă similară sau de lipsa unui contract de dimensiuni financiare asemănătoare cu cel la care ar dori să participe, clauze care îngrădesc şi selectează potenţialii câştigători ai licitaţiei pe care ştiu sigur că o câştigă doar dacă se prezintă. Aceste clauze scot din joc orice potenţial client care ar dori să facă o afacere cinstită cu o firmă de stat. Reîntocându-mă la subiectul nostru subliniez că nu cred în viabilitatea acestui proiect dacă el se va opri la stadiul de făcut adunat energie şi cărbune la un loc. Ca să fie oarece sorţi de izbândă ar trebui mers mai departe poate cu un prim pas în managementul privat care înseamnă cu totul altceva decât au înţeles sindicatele din domeniu şi directorii care-şi dau coate acum prin Bucureşti în speranţa că vor găsi pila potrivită care să-i numească ca şi până acum în fruntea trebii….. Iar dacă măsurile vor merge până acolo încât măcar un pachet de 20% din noua organizaţie să fie scos la privatizare abia atunci putem spera că se va întâmpla ceva vizibil şi bun.  Vorbesc de procentul de 20% pentru că noul proprietar ar avea posibilitatea să-şi numească în organismele de conducere ale societăţii reprezentanţi care ar fi mult mai atenţi la cheltuirea banului decât împuterniciţii statului care adesea n-au nici o legătură cu domeniul de activitate sau cu finanţele. Până se va lămuri problema aş putea paria că se va opta pentru ceva pur românesc, adică un fel de carcalete din care nu va pricepe nimeni şi nimic.