Cârciumaru: Zona CET va fi plină de firme

Primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a declarat la Radio Infinit că în 2014 târgujienii nu vor duce lipsă de locuri de muncă. Interesant este că la o emisiune la un post local de televiziune şi Ion Călinoiu se lăuda cu aceleaşi investiţii.

Florin Cârciumaru a spus că vor fi demarate multe investiţii. Are probleme cu licitaţiile contestate de foarte multe ori. „Pot să spun că în 2014 vom demara investiţii mari. Cum ar fi centura de ocolire a oraşului, care e în proces de licitaţie din februarie, asta e legislaţia moştenită de la Guvernul Boc. I-am zis domului Ponta de „n” ori să o modifice. E strigător la cer ce se întâmplă“, a declarat Cârciumaru. Primarul mai spune că în zona CET vor fi deschise mai multe firme. În final va ajunge zona comercială a oraşului. „Vom demara investiţii mai mari pentru acel complex comercial, oamenii şi-au luat autorizaţia de construcţie. 99% e problema rezolvată pentru un Dedeman în zona CET, care va deveni o zonă plină de societăţi comerciale. Am aprobat ieri să se construiască sediu pentru RAR, cineva a concesionat tot acolo 8 hectare pentru o activitate în domeniul auto“.

Nici investitorii nu ocolesc Gorjul. Trei delegaţii chineze au venit până acum la Târgu Jiu. „Am avut numai delegaţii din China. Suntem în colaborare, le dăm toate datele de care au nevoie, le-am trimis o situaţie cu terenul disponibil“, spune primarul. Tot în 2014, spune Cârciumaru, va fi organizată licitaţia pentru trei blocuri de locuinţe sociale. Mai promite modernizarea stadionului, Căii Eroilor, dar şi construirea, în zona Narciselor, a unui bazin de sport şi unei săli de sport „mai mare decât cea pe care o avem“.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: