Piaţă modernă într-o centrală de cartier din Târgu Cărbuneşti

Oraşul Târgu Cărbuneşti va avea o nouă piaţă agroindustrială în cadrul căreia va fi deschisă şi o carmangerie modernă. Aceasta va funcţiona în incinta unei foste centrale de cartier, pentru amenajarea căreia autorităţile locale au alocat două miliarde de lei vechi din bugetul local. Primarul Mihai Mazilu s-a gândit să vină din nou în sprijinul comercianţilor, după ce în urmă cu câţiva ani a modernizat şi sectorul industrial al pieţei oraşului.

O fostă centrală de cartier din Târgu Cărbuneşti va fi transformată într-o piaţă agroindustrială modernă în cadrul căreia va funcţiona şi o carmangerie. Este vorba despre o clădire care de peste 15 ani nu avea nici o utilitate. În momentul de faţă lucrările sunt în toi, iar comercianţii deja au început să se intereseze de spaţii. Pentru amenajarea acesteia, autorităţile locale au alocat aproximativ 2 miliarde de lei vechi din bugetul local. „În foarte scurt timp, vom avea în Târgu Cărbuneşti o piaţă agroindustrială închisă, în cadrul căreia va fi deschisă o carmangerie modernă. Aceasta va funcţiona în cadrul unei foste centrale de cartier, care nu avea nici o utilitate de mai bine de 15 ani. Odată terminate lucrările, se va putea desfăşurat comerţul într-un spaţiu închis de peste 300 de metri pătraţi”, a declarat Mihai Mazilu, primarul oraşului Târgu Cărbuneşti. Edilul local supraveghează îndeaproape lucrările pentru ca acestea să poată fi terminate în cel mai scurt timp. „Vrem ca lucrările să fie finalizate cât mai repede pentru că deja comercianţii au început să se intereseze, în special de carmangerie. Nu am stabilit încă valoarea chiriilor, însă acestea vor fi foarte mici pentru a putea atrage mulţi comercianţi”, a mai precizat Mihai Mazilu.

Piaţa, în primele cinci investiţii ale oraşului

Pe timp de criză, oraşul Târgu Cărbuneşti se poate mândri cu investiţii importante, unele deja finalizate, altele aflate în curs de execuţie. Din cele cinci şantiere din oraş, patru reprezintă investiţii derulate cu bani din bugetul local. Piaţa agroindustrială închisă se anunţă încă de pe acum că va fi o investiţie benefică. „Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 2 miliarde de lei vechi. Estimăm că, în aproximativ doi ani, această investiţie va fi amortizată”, a menţionat primarul Mihai Mazilu. Ideea realizării unei pieţe într-un spaţiu  închis vine după ce în urmă cu mai mulţi ani edilul local a modernizat sectorul industrial al pieţei oraşului.

Vizualizări: 193

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: