Care sunt simptomele lipsei de calciu şi cum se tratează

Calciul este componenta esenţială a oaselor şi a dinţilor, ajută la coagularea normală a sângelui, dar şi la buna funcţionare a nervilor, muşchilor şi a glandelor endocrine. Amorţeala feţei şi a membrelor, furnicăturile, dar şi palpitaţiile, hipotensiunea, tetania, spasmul respirator şi tulburările de memorie sunt „semne” ale nivelului scăzut de calciu.

Din cauza lipsei de calciu pot apărea boli precum osteoporoza şi spasmofilia şi apar înţepături în extremităţi, crampe musculare, cârcei, senzaţia de nod în gât, sufocarea, leşinul, palpitaţiile, simptome asemănătoare crizelor de epilepsie.

Deşi alimentaţia deficitară este principala cauză pentru lipsa de calciu, o serie de alţi factori duc la acest deficit. Expunerea redusă la soare (sursă importantă de vitamina D), menopauza, anumite afecţiuni precum diabetul, hipertiroidia, bolile renale, anemia, stresul, dar şi cofeina în exces sunt alţi „inhibitori” ai calciului.  Medicii spun că nu trebuie neglijate nici cauzele endocrine. Proasta funcţionare a glandelor tiroidiene, cauzată de lipsa magneziului, dar şi extirparea glandei tiroide nu mai permit asimilarea corectă a calciului.

Curele de slăbire draconice, cu laxative şi diuretice, duc la pierderi masive de electroliţi, care la rândul lor pot declanşa crize de hipocalcemie. De asemenea, aportul excesiv de potasiu şi fosfor poate duce la eliminarea calciului prin urină. Şi nu în ultimul rând, făinoasele, sarea, zahărul, alcoolul şi cofeina sunt mari „consumatori” ai calciului din organism.

Hipocalcemia netratată poate avea în timp consecinţe grave pentru organism, de la osteoporoză până la tulburări de memorie, reversibile până la un punct, şi cataractă. Un nivel redus al calciului din organism poate determina apariţia spasmofiliei, care se declanşează în perioade prelungite de stres şi oboseală sau în urma unui şoc puternic.

Primul pas pentru a evita hipocalcemia este să consumaţi alimente bogate în calciu (lactate, oleaginoase, legume verzi). Dacă aveţi probleme de asimilare, atunci e bine să recurgeţi la medicaţie.

În caz de hipocalcemie severă, este nevoie de administrare intravenoasă a ionilor de calciu, în timp ce în cazurile mai puţin grave se vor prescrie suplimentele de calciu.

Vizualizări: 2,006

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: