Cărţi pentru şcoala din Alimpeşti

Sute de cărţi vor îmbogăţi fondul de carte al Şcolii Generale „Ion Lotreanu” din Alimpeşti. Cei 200 de elevi ai acestei unităţi vor avea acces la lectură în urma campaniei „O carte deschide o lume nouă”, iniţiată de Compania Naţională Poşta Română. Cele aproape 300 de volume adunate la cele şapte oficii poştale de colectare din judeţul Gorj au fost donate unităţii în prezenţa reprezentanţilor Oficiului Judeţean de Poştă Gorj şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Demersul acestei campanii, care s-a desfăşurat în perioada 1 iunie-1 septembrie, a fost uşurarea accesului elevilor spre lectură, având în vedere şi costurile ridicate ale cărţii. „Ne dorim să îi apropiem pe elevi de lectură, într-un spaţiu bulversat de computer. Consider că în actuala competiţie cu biblioteca viitorului cartea va rămâne singurul mijloc care umanizează lectura”, spune Ion Elena, reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: