Cârţu a fost director tehnic la Pandurii 2

La despărţirea sa de Pandurii, antrenorul Sorin Cârţu fusese suspendat timp de şase etape pentru gestul arătat arbitrului Constantin. Pe toată perioada cât a lipsit însă de la Pandurii, respectiv de la echipa mare, tehnicianul a figurat ca director tehnic la echipa a doua, trecând astfel cele şase etape de suspendare şi putând să ia loc pe bancă la meciul cu CFR Cluj. Directorul Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, a confirmat faptul că Sorin Cârţu nu mai este suspendat şi nu va avea nici un fel de problemă la Cluj, având cu Pandurii un contract care s-a derulat toată această perioadă şi fiind şi plătit de clubul gorjean: „În momentul în care a intervenit suspendarea aceea eu am fost puţin detaşat pe la echipa a doua şi am fost directorul tehnic al lui Gabi Zahiu  chiar dacă oficial nu am antrenat acolo, am putut să stau pe bancă la meciuri. Contractul meu s-a derulat în continuare şi am fost şi plătit de club, deci nu e nici o problemă”.  Această situaţie în care un antrenor revine la echipă după o anumită perioadă se repetă practic acum la Pandurii, procedându-se identic atunci când Eugen Neagoe a revenit la echipă după portughezul Joaquim Teixeira. Păstrarea relaţiilor bune cu fostul antrenor a fost atunci cu noroc pentru Pandurii care s-au salvat miraculos de la retrogradare deşi aveau doar 15 puncte după tur.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: