Casa de Cultură şi Policlinica din Novaci intră în reabilitare

Reabilitarea Casei de Cultură şi a Policlinicii se află pe lista de priorităţi a primarului de la Novaci. Edilul local spune că ambele clădiri necesită reparaţii urgente, întrucât sunt probleme la structurile de rezistenţă. Prima care va intra în reabilitare va fi Casa de Cultură, reabilitarea clădirii fiind deja prinsă pe un program al Companiei Naţionale de Investiţii.

Autorităţile locale de la Novaci au început demersurile pentru reabilitarea Casei de Cultură. Primarul Dumitru Leuştean speră ca în perioada următoare să fie atribuite lucrările. „Ca şi clădire, Casa de Cultură este prinsă pe un program al Companiei Naţionale de Investiţii. Lucrările de reabilitare au o valoare de 3 milioane de lei şi constau în consolidare, înlocuirea acoperişului în totalitate, izolare termică şi fonică, precum şi dotări. Am întocmit deja cadastrul şi urmează să aducem un proiectant pentru a face studiul de fezabilitate. Lucrările trebuie demarate cât mai repede pentru că, în partea de răsărit, clădirea are o fisură care se adânceşte pe zi ce trece”, a declarat Dumitru Leuştean, primarul de la Novaci.

În Casa de Cultură se desfăşoară foarte multe acţiuni, începând de la Zilele Teatrului Novăcean, Zilele Oraşului şi până la spectacolele formaţiilor de muzică populară, de jocuri şi dansuri populare. O altă clădire pe care autorităţile de la Novaci speră să o includă, cât mai repede, într-un program de reabilitare este Policlinica. „Policlinica nu a fost niciodată modernizată de când este construită, din 1958, şi are nevoie de o reabilitare în totalitate. E nevoie de mai multe cabinete, chiar pentru medicii de familie şi pentru ceilalţi medici care îşi desfăşoară activitatea în localitate şi este nevoie”, a mai precizat primarul Dumitru Leuştean.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: